Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anastase vede în PSD şi PNL o „alianţă malefică” a trădătorilor de naţiune

Publicat in Gandul, vineri 28 mai 2010 ·

"Alianţa malefică" dintre PSD şi PNL, partide ce pot fi acuzate de trădare naţională, este responsabilă de actuala situaţie economică în care se află România. Afirmaţiile îi aparţin preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care, într-un interviu acordat RFI, acuză cele două formaţiuni din opoziţie că au atins "culmea tupeului", prin faptul că discută despre ce măsuri ar trebui aplicate de guvern.

"Dacă vorbim de trădare naţională, apoi de trădare naţională, în adevăratul sens al cuvântului, putem să discutăm de guvernarea PNL, susţinută de PSD, după toate regulile constituţionale, pentru că să măreşti salariile, să ai 20 de ordonanţe şi Hotărâri de Guvern, prin care creşti salariile numai într-un an de zile. În al doilea rând, numai într-un an să creşti pensiile cu 20% şi numai într-un an să creşti salariile, separat de toate aceste lucruri şi salariile profesorilor cu 12%, pe o economie căreia trebuia să-i dai libertatea de a creşte sănătos, mi se pare pur şi simplu sinucigaş. Asta au făcut, e o realitate, de asta am şi ajuns aici", a spus Anastase, precizând, totuşi, că PDL nu încearcă să arunce vina asupra asupra fostei guvernări: "Nu invocăm greaua moştenire, dar nici nu este corect să ascundem realitatea de la care am pornit. Nu uitaţi că aceeaşi alianţă malefică PSD-PNL este cea care a lăsat România fără Guvern patru luni de zile anul trecut, în momente cruciale pentru luarea unor decizii". (R.F.)

"Alianţa malefică" dintre PSD şi PNL, partide ce pot fi acuzate de trădare naţională, este responsabilă de actuala situaţie economică în care se află România. Afirmaţiile îi aparţin preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care, într-un interviu acordat RFI, acuză cele două formaţiuni din opoziţie că au atins "culmea tupeului", prin faptul că discută despre ce măsuri ar trebui aplicate de guvern.

"Dacă vorbim de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 35 minute
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum 45 minute
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 11 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 30 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum o ora
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°