Cornel Ungureanu e un specialist al „şantierelor“ istoriei noastre literare, un risipitor de idei şi sugestii fecunde, plin de proiecte îndrăzneţe şi, nu o dată, spectaculare. Despre proza confesivă a criticului – intim legată de critica lui – s-a vorbit însă mult prea puţin. Din fericire, noul său volum vine să lumineze, pe calea literaturii non-ficţionale, rădăcinile multor idei şi iniţiative, laolaltă cu o întreagă istorie subterană a supravieţuirilor interbelicului din anii comunismului triumfător sau crepuscular. O istorie personală şi colectivă populată de personaje ce ar merita, fiecare în parte, cîte un întreg roman.

Cornel UNGUREANU , Şantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 312 p.

După ce a deschis vastul şantier al Geografiilor literare, apoi pe acela al „istoriei secrete a literaturii române“, universitarul timişorean se întoarce aici, acum, la preocupări mai vechi, într-un soi de arheologie biografică. În centrul lor se află Mircea Eliade, un autor despre care Cornel Ungureanu a scris mult (inclusiv o carte întreagă, în 1995). Şantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade este o carte hibridă în cel mai înalt grad, în care se varsă afluenţi din toate direcţiile. Regăsim, în paginile ei, căutări şi obsesii din volume anterioare precum A muri în Tibet, Introducere în viaţa şi opera lui Petru E. Oance, poet, jurnalist şi sculptor sau Despre regi, saltimbanci şi maimuţe, printre altele. Nu avem de-a face cu o carte de critică sau de eseu – chiar dacă ea încorporează şi pagini critico-eseistice, multe dintre ele excelente –, ci cu o mostră foarte specială de literatură confesivă: un humus existenţial fertil din care ideile cresc precum plantele. O carte programatic dezordonată – la urma urmei, chantier înseamnă şi dezordine, „bazar“, după cum, coborînd pe firul etim