Alexandru Santamaria nu se legăna cum a văzut Călin Bob in filme. Doar atârna de funie, cu pantalonii gri, călcaţi atent la dungă, murdăriţi de fecale şi urină. "A avut oare erecţie inainte de moarte? ", a crescut intrebarea in capul lui Călin, repede alungată de amintirile despre fostul lui profesor de fizică. Cât l-a mai cicălit, câte note proaste i-a dat la liceu, cum le-a povestit şi părinţilor că nu se străduieşte deloc să inveţe şi ce palme a primit de la tatăl său pentru asta.

Stătea şi se uita, ar fi vrut să se apropie, insă picioarele nu-l ascultau. Nu-i era frică, ii era frig. Ce să-i facă fostul profesor care s-a spânzurat? Fără vreo legătură a rostit: "Vine iarna ca un câine, s-a dus vara ca o pâine." De câteva zile repeta mecanic aceste cuvinte, spre exasperarea prietenilor şi părinţilor.

N-a nins incă, totuşi prima ninsoare nu e departe, ceru-i precum cimentul, ba chiar mai inchis la culoare pe alocuri, ca un fund de ceaun ars ai zice, se gândeşte Călin. Noaptea e pe cale să alunge pâlpâirile de lumină din poiană. A ieşit să se plimbe după ce-a pierdut 100 de lei la poker, bani pe care nu-i avea. Şi trebuia să plătească datoria in două zile. Era nervos, roşu la faţă, nu de pagubă in principal, ci fiindcă Florin, Alin şi Viorel l-au miştocărit crunt. De obicei câştiga el. Azi insă n-a fost in mână şi cei trei i-au simţit de la inceput slăbiciunea, ca sălbăticiunile sângele.

I se părea că Santamaria il priveşte din ştreang. "Să te sânzuri când ai un asemenea nume…", murmură Călin şi-şi aprinse o ţigară. "Acum pot fuma şi-n faţa ta, na." De undeva, de departe, se amestecau voci.

Se apropie de fostul profesor cu ţigara in colţul gurii. Dintr-o dată incepu să ningă. Il căută pe spânzurat in buzunarul de la piept al scurtei şi găsi un portmoneu. Erau in el 10 lei, acte şi-o scrisoare de adio. "Ce scârţar", injură in barbă şi-şi