Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funeriu: Participarea profesorilor la examenul de bacalaureat va fi de peste 90%

Publicat in Romania Libera, vineri 28 mai 2010 ·

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, vineri după-amiază, la Iaşi, că peste 90% dintre cadrele didactice care participă la bacalaureat şi-au reconfirmat opţiunea şi a subliniat că în centrele de examen unde se face grevă problemele sunt pe cale de soluţionare." Marea majoritatea a judeţelor sunt cu participare de 100%, fiind probleme în zece judeţe. Cifrele diferă în funcţie de judeţ, în Dolj şi Satu Mare sunt probleme la 50% din centre, iar la Arad sau Sibiu 2 - 3% dintre profesorii implicaţi la bacaluareat vor fi în grevă. Dacă joi seară participarea cadrelor didactice era de 77%, acum este de peste 90%", a declarat ministrul Educaţiei, în conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, soluţiile principale identificate de minister pentru înlocuirea profesorilor participanţi la grevă sunt ca în corpul evaluatorilor de examen să fie şi cadre didactice din ciclul gimnazial, iar în rândul supraveghetorilor să fie personal didactic auxiliar. Ministerul Educaţiei a subliniat că participarea la examenul de bacalaureat se ameliorează de la oră la alta, el oferind exemplul Iaşiului, unde în şase din cele 49 de centre va fi grevă, în condiţiile în care joi seară doar în 24 de centre exista siguranţa că examenul se va desfăşura în condiţii normale.

După cum transmite NewsIn, Funeriu a mai spus că o nouă centralizare va fi dată publicităţii sâmbătă după-amiază, atunci urmând să se ştie şi câte şcoli vor fi închise din cauza grevei general din învăţământ, sindicatele având obligaţia să notifice cu 48 de ore înainte de declanşarea protestului. Ministrul Educaţiei s-a aflat într-o scurtă vizită la Iaşi pentru a se întâlni cu directorii liceelor în care au fost organizate centre de examen pentru bacalaureat, dar şi cu profesorii de la Colegiul Naţional şi membrii Consiliului Judeţean al Elevilor Iaşi.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, vineri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 43 minute
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°