ACPR: Impozitarea salariilor din IT va păgubi România de una dintre cele mai profitabile industrii
Alianţa Confederaţiilor Patronale din România (ACPR) respinge intenţia Guvernului privind impozitarea veniturilor din IT, considerând că această decizie va avea ca efect plecarea specialiştilor şi a investitorilor din acest domeniu şi transformarea României în importator de software.
"Alianţa Confederaţiilor Patronale din România nu acceptă fiscalizarea sectorului IT, care va duce la un adevărat exod al inteligenţei româneşti spre Silicon Valley şi spre NASA şi va păgubi România de una din cele mai profitabile industrii. Tinerii din IT, care aduc acum ţării mai mulţi bani decât o tranşă de împrumut de la FMI, vor fi atraşi de retribuţiile mai bune din alte ţări şi, în felul acesta, România va deveni importator de soft în loc să fie exportator şi se va întoarce în situaţia din anii trecuţi, când importa licenţe de 300 mil. euro, spre deosebire de prezent, când exportă licenţe de 500 mil. euro", se arată într-un comunicat transmis, ieri, de ACPR.
Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Fiscal, veniturile din salarii obţinute ca urmare a activităţii de creare de programe de calculator vor fi impozitate.
Alianţa precizează că semnalul dat miercuri de Guvern privind impozitarea veniturilor din IT va alunga investitorii din acest domeniu şi va pune pe butuci unul din ultimele sectoare industriale unde suntem competitivi pe piaţa internaţională.
Companiile multinaţionale vor pleca din ţară
De asemenea, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), Liviu Drăgan, declara în 10 mai că măsura propusă de Guvern cu privire la eliminarea scutirilor de la impozitul pe venit a programatorilor IT va duce la plecarea din ţară a companiilor multinaţionale din do