Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE recomandă creşterea vârstei de pensionare pentru cetăţenii europeni

Publicat in Romania Libera, vineri 28 mai 2010 · · ·

Comisia Europeană recomandă creşterea cu regularitate a vârstei de pensionare în statele membre UE, astfel încât, pe teritoriul european, perioada de pensionare să reprezinte cel mult o treime din viaţa adultă, relatează publicaţia electronică EUObserver, citat de Mediafax.

Potrivit unui articol din ediţia de vineri a Financial Times Deutschland, care citează un raport al Comisiei pe tema pensiilor, salariaţii ar trebui să lucreze mai multe ore şi să se pensioneze la o vârstă mai înaintată, în caz contrar existând riscul unei "combinaţii dureroase de salarii mai mici şi contribuţii mai mari".

Raportul comisiei, care va fi prezentat înainte de sfârşitul verii, arată că vârsta reală de pensionare în Uniunea Europeană este în medie de puţin peste 60 de ani, sub media vârstei de pensionare a ţărilor industrializate membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa (OECD), care este de 63,5 pentru bărbaţi şi 62,3 pentru femei.

Raportul sugerează că, până în 2060, europenii vor trăi în medie mai mult cu şapte ani, fapt care ar presupune prelungirea perioadei de activare în muncă la aproape 70 de ani, pentru a menţine echilibrul şi a nu petrece la pensie peste o treime din viaţa adultă (peste 18 ani). Aceasta ar însemna cu patru ani şi opt luni mai mult decât ţinta de 65 de ani avută în vedere pentru statele membre.

Recent, subiectul a creat tensiuni între statele membre. În mijlocul unei dezbateri aprinse privind acordarea unui ajutor Greciei afectate de criza economică, mai mulţi politicieni germani au remarcat faptul că vârsta medie de pensionare pentru greci este de 61 de ani şi mult mai mică pentru anumite grupuri profesionale. Germania a ridicat recent vârsta pensionării pentru cetăţenii săi de la 65 la 67 de ani. Probleme întâmpină şi Franţa, unde, potrivit Financial Times Deutschland, bărbaţii se pensionează în medie la 58,7 a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac masiv de Crăciun. Ruşii au atacat cu rachete sistemul energetic ucrainean

Mediafax acum 11 minute
Ruşii au atacat cu rachete sistemul energetic ucrainean. Este vorba despre un atac de amploare care a vizat în special zona de est a Ucrainei. Autorităţile locale anunţă că sunt persoane rănite şi pagube însemnate în urma atacului din prima zi de Cr

Ce semnificație au numele Cristian sau Cristina. Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun

Libertatea acum 11 ore
Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun. Dintre aceștia, cei mai mulți bărbați poartă numele de Cristian, 329.311, în timp ce la femei, cele mai multe sărbătorite au prenumele Cristina - 286.876.

HotNews vă urează Crăciun fericit!

HotNews acum 9 ore
​Echipa HotNews.ro vă urează un Crăciun fericit și sărbători frumoase alături de cei dragi!

Horoscop pentru miercuri, 25 decembrie 2024. Unii nativi au creativitatea accentuată

Ziua Constanta acum 24 minute
Berbec Se pare ca vin bani si bunuri fie de la partenerul de viata, fie din colaborarile in care esti implicat. Chiar sunt sanse bune sa semnezi acorduri pentru alte proiecte care promit venituri substantiale pe termen lung. Totul este sa nu te gr

O furtună puternică a făcut ravagii în Capitală. Un șofer a provocat un accident rutier evitând un copac rupt de vânt. Un copil a ajuns la spital după impact VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Autoritățile locale, împreună cu pompierii și Poliția, au intervenit în sectorul 1 al Bucureștiului, pe bulevardul Kiseleff, unde ploaia și vântul puternic au transformat drumul într-o adevărată pistă cu obstacole. Crengi și chiar trunchiuri de copa

Un mort şi 14 răniţi într-o lovitură rusă asupra oraşului Krivoi Rog

G4Media acum 10 ore
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski situat în centrul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, relatează agenția de știri AFP, citată de Ager

O femeie din Bacău a furat în Ajun de Crăciun un seif cu 400.000 de euro din casa părinților și apoi a dispărut

Libertatea acum 13 ore
Un incident a zguduit localitatea Horgești din județul Bacău în ajunul Crăciunului. O femeie este suspectată că a furat un seif cu 400.000 de euro din casa părinților săi, conform informațiilor furnizate de Antena 3 CNN.

Sportiva olimpică Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, în condiții teribile

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
O veste cutremurătoare din Elveția a șocat lumea sportului. Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, după ce a fost prinsă într-o avalanșă, pe o pârtie de schi.

Argeş: Explozie într-un bloc cu garsoniere din Topoloveni / Intervin echipaje SMURD şi CBRN

News.ro acum 12 ore
O explozie, care însă nu a fost urmată de incendiu, a avut loc, în Ajunul Crăciunului, într-un bloc cu garsociere din oraşul Topoloveni, judeţul Argeş. ”Explozie neurmată de incendiu la un bloc de garsoniere din oraşul Topoloveni”, a transmis, marţi

Acțiune de salvare dificilă în Munții Maramureșului. Trei fugari ucraineni sunt blocați în nămeți de mai multe zile FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Trei ucraineni, fugiți din țara lor de frica războiului, s-au rătăcit în munții Maramureșului, iar salvamontiștii locali au pornit de urgență în căutarea lor. Cei trei bărbați au anunțat autoritățile române că sunt deja în hipotermie și nu mai au ni

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/4°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

0°/3°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

2°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/3°
sâm.

-1°/4°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

0°/6°
vin.

1°/6°
sâm.

-0°/4°