Am în faţă o carte care n-a ajuns să fie scrisă. O carte a cărei ne-scriere l-a costat de fapt viaţa pe autorul excesiv în toate, torturat de neputinţa de a duce la bun sfârsit un proiect literar ucigător de ambiţios.

Este Călătoria care nu se sfârşeşte niciodată, de Malcolm Lowry.

Lowry este (ar trebui oare să folosesc verbul la timpul trecut?) obiectul unui adevărat cult ai cărui adepţi au fost fascinaţi de capodopera Sub vulcan, inclusă pe poziţia a şaptea pe una dintre listele cu „cele mai bune o sută de romane ale secolului al XX-lea". Am impresia că niciun alt roman n-a avut o gestaţie atât de laborioasă şi o naştere atât de dureroasă: a fost scris pentru prima oară în Statele Unite şi refuzat de toţi editorii, rescris în Canada şi pierdut într-o cârciumă din Mexic, scris pentru a treia oară şi distrus în incendiul în care a ars casa lui Lowry după ce întâmpinase alte 12 refuzuri şi, în sfârşit, scris pentru a patra oară, publicat în Statele Unite, unde a făcut senzaţie şi a fost uitat aproape imediat, prea puţin prizat sau măcar cunoscut în Anglia, patria autorului, divinizat totuşi de „strania confrerie" a admiratorilor lui de pe toate meridianele. Aşadar, un destin la fel de incoerent şi de zbuciumat dar nu atât de tragic ca acela al autorului lui. (Cartea n-a obţinut uşor nici paşaportul pentru România. Primul traducător a fugit din ţară după ce publicase un fragment în revista Secolul XX, aşa că numele lui nu putea să figureze pe copertă şi cartea n-a mai fost editată. In 1978, am avut parte de o primă versiune în limba română, dar, titlul schimbat în mod arbitrar în La poalele vulcanului, anula semnificaţia naraţiunii despre strivirea, mistuirea unei fiinţe omeneşti de către magma arzătoare, sugerând, dimpotrivă, o idilică, molcomă hălăduire într-o vale însorită. Formulările din tălmăcirea semnată de Ion Caraion, care nici n