Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Paula Seling: Vă aşteptăm pe toţi să fiţi, la fel, alături de noi şi sâmbătă noapte în finală

Publicat in Adevarul, vineri 28 mai 2010 · ·

Reprezentanţii României şi ceilalţi 23 de finalişti vor participa în finala Eurovision, care va avea loc la 29 mai, la Oslo.

Cum s-a prezentat România la Eurovision, din 1994 până în 2010

„Suntem fericiţi că nu v-am dezamăgit. Vă aşteptăm pe toţi să fiţi, la fel, alături de noi şi sâmbătă noapte în finală. Vă iubim, dragi români, oriunde aţi fi“, a declarat Paula Seling. „Eu am crezut tot timpul că piesa noastră va câştiga. Mă bucur că şi voi credeţi la fel“, a spus, emoţionat, şi Ovi.

http://www.adevarul.ro/locale/botosani/Galerie_pe_terase-pentru_Paula_Seling_si_botosaneanul_Ovi_de_la_Eurovision_2010_0_269973435.html

Cei zece finalişti au fost anunţaţi aleatoriu şi nu în ordinea punctajului obţinut. Rezultatele celor două semifinale vor fi făcute publice abia mâine, după încheierea ediţiei din acest an, pentru a nu influenţa votul din finală.

Cele şapte state care nu s-au calificat în finala de sâmbătă seară sunt Lituania, Elveţia, Suedia, Olanda, Slovenia, Bulgaria şi Croaţia.

În culise, atmosfera s-a putut compara cu cea din arenă: membrii delegaţiilor ţărilor participante au urmărit cu sufletul la gură la televizor prestaţiile artiştilor săi. S-a aplaudat şi s-a ţipat la fiecare mişcare mai îndrăzneaţă de pe scenă. Emoţiile cele mai mari au fost în spatele scenei şi în culise, iar în atmosfera tensionată se simţea încordarea.

Urmăriţi aici spectacolul oferit de Paula şi Ovi în semifinala Eurovision

14.000 de oameni au participat la show-ul de aseară din Telenor Arena, cu 4.000 de persoane în plus faţă de prima semifinală. La finala din 29 mai sunt aşteptaţi 18.000 de fani Eurovision, capacitatea totală a arenei.

Coada s-a format de la ora 18.00, ora Norvegiei, la cele şase intrări pentru public ale arenei. Fanii tuturor ţărilor participante aşteptau să-şi ocupe locul în sală, î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 2 ore
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°