Fălcile lui Mircea Badea ţopăie pe micul ecran mai fericite ca niciodată. Adrian Ursu are mai multă muniţie antiguvern decât poate duce. E vremea lor, vremea comentatorilor. De mult timp aceştia nu au mai deţinut un potenţial cu efect practic atât de important ca în această săptămână. Suntem puşi în faţa unor măsuri de austeritate fără precedent în ultimul deceniu şi de reacţia noastră, a celor care privim din scaune, depinde în întregime capacitatea guvernului de a pune în aplicare programul de reduceri bugetare.

Importanţa jocului politic şi a poziţiei adoptate de partidele parlamentare păleşte în prezent, simptomatică fiind şi nepăsarea cu care preşedintele Traian Băsescu a tratat neprezentarea partidelor de opoziţie la discuţiile convocate marţi. Influenţa liderilor sindicali şi-a atins şi ea limita de când, săptămâna trecută, manifestaţia sindicatelor din întreaga ţară nu a reuşit să adune la Bucureşti mai mult de 40.000 de protestatari. O cifră neconvingătoare şi cu siguranţă insuficientă pentru a pune cu adevărat sub presiune guvernul. Chiar şi anunţata grevă generală ce se întrevede la orizont nu va mişca prea mult scaunele ministeriale, existând chiar posibilitatea de manipulare pe direcţia adversităţii angajaţi privaţi – grevişti care incomodează buna funcţionare a societăţii.

Cheia acestei situaţii este consistenţa fluxului de încredere existent între popor şi preşedintele Traian Băsescu, politicianul care îşi asumă deocamdată solitar riscurile de imagine care decurg din măsurile anunţate. Se pare că importanţa acestei relaţii a fost perfect înţeleasă de preşedintele României, al cărui discurs de marţi seară s-a concentrat pe întărirea legăturii sale cu populaţia. Traian Băsescu nu mai este unul dintre politicieni, ci pila poporului în universul complicat şi hapsân al însetaţilor de putere.

Preşedintele Băsescu a cerut transparenţa totală