Alexandra Dulgheru, cap de serie numărul 31, a fost învinsă de favorita numărul 3 a acestei competiţii, daneza Caroline Wozniacki, cu 6-3, 6-4, într-o partidă din turul trei a Marelui Şlem de la Roland Garros.
SETUL II
4-6 (58 minute) Acelaşi scenariu ca în primul set, cu Alexandra la conducere, însă decăzând spre finalul setului. Experienţa şi-a zis cuvântul, daneza reuşind să revină şi să termine meciul. Cele două jucătoare au oferit spectacol spectatorlor, reuşind una dintre cele mai lungi schimburi de mingi ale turneului, de 41 de lovituri.
SETUL I
3-6 (49 de minute) Alexandra nu a reuşit să-şi fructifice primul set, deşi a condus la un moment cu 3-1 şi a avut două mingi de break, pe care nu le-a putut converti. Daneza, mult mai experientată, în asemenea competiţii, a revenit şi a schimbat ritmul jocului, trimiţând mingi lungi care sar aproape de corpul româncei.
Într-o altă partidă, Victor Hănescu, cap de serie numărul 31, l-a învins în turul doi pe Yuri Schukin (Kazakstan), jucător venit din calificări, cu scorul de 6-3, 6-4, 6-2. Românul îl va întâlni în următoarea fază pe sârbul Novak Djokovici, cap de serie numărul 3, la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros.
Partida Hănescu - Schukin
SETUL III
6-2 Românul a terminat partida în doar o oră şi 40 de minute. Hane, care a servit azi 10 aşi, va avea timp să se odihnească pentru următoarea partidă unde îl va întâlni pe Novak Djokovici, favoritul numărul 3 al competiţiei.
SETUL II
6-4 Hănescu a accelerat puţin ritmul partidei, având un procentaj pe primul serviciu de 86% şi reuşind nu mai puţin de şase aşi. Victor şi-a însuşit al doilea set în 44 de minute, făcând break din primul game.
SETUL I
6-3 Victor a avut nevoie de doar o jumătate de oră pentru a-şi adjudeca primul set. Favorit al partidei, "Hane" a început î