Sărbătorit de Societatea Studenţilor Medicinişti cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, Victor Babeş se adresa, în 1915, mai tinerilor săi colegi: „Să sperăm că glasul tineretului medical reprezentat la această frumoasă serbare să reuşească acolo unde n-am reuşit eu în lupta mea de 28 de ani, faţă cu ocârmuirea ţării, ca să o conving că nu politicienii, nu diletanţii arivişti reprezintă ştiinţa adevărată, că oamenii de ştiinţă nu trebuie persecutaţi şi umiliţi, ci trebuie, din contră, tot mereu încurajaţi, consultaţi şi ascultaţi, pentru ca neamul românesc să se manifeste, din ce în ce mai mult, ca un factor de înaltă cultură, pentru ca poporul românesc să se regenereze.“ (...)

Iar unul dintre cei mai distinşi continuatori ai tradiţiei şi spiritului lui Babeş, avea să se nască în ace Publicitate laşi an, 1915, la 23 august, în Turcia, la Adana. Născut – întâmplare? – chiar în primul an al Genocidului armenilor, lui Krikor Pambuccian i-a fost dat să trăiască, poate, cei mai urâţi ani din această istorie a secolului al XX-lea. O istorie a armenilor pe care România i-a „adoptat” după marele exod ce a urmat Genocidului din 1915, dar pe care comunismul i-a împrăştiat, din nou, în cele patru zări... Într-un fel sau altul, destinul familiei lui Krikor Pambuccian se împleteşte cu o tragică istorie „mare“ care începe cu masacrele comise de Abdul Hamid la sfârşitul secolului al XIX-lea, se continuă cu cel din oraşul natal Adana din 1909, prins mai târziu direct în cele „şapte cercuri“ ale infernului din 1915–1918 şi trece prin exodul de după. Mai întâi, familia sa reuşeşte să ajungă (când Krikor avea sub un an) în teritoriul sirian (unde s-a născut unul din fraţii săi), şi apoi în Liban (Siria şi Libanul erau încă părţi ale Imperiului Otoman). (...) Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Sărbătorit de Societa