Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO India: Atentat feroviar soldat cu 71 de morţi şi 120 de răniţi, după ciocnirea a două trenuri

Publicat in Adevarul, vineri 28 mai 2010 ·

Cel puţin 71 de persoane şi-au pierdut viaţa în India, vineri dimineaţă, când două trenuri s-au ciocnit, informează ediţia online a cotidianului Times. Una dintre garnituri, care transporta marfă, a lovit un tren de pasageri care se afla în viteză, după cum mai informează sursa citată. Poliţia spune că este posibil să fie vorba de un atentat pus la cale de rebelii maoişti.

Autorităţile au declarat că numărul morţilor ar putea creşte şi că acest prim bilanţ, de 30 de persoane decedate, este unul provizoriu, deoarece zeci de călători au fost transportaţi la spital, în urma impactului.

Mai citiţi şi:

Un tren a deraiat în China: cel puţin 19 morţi

VIDEO Un băieţel australian scapă nevătămat după ce căruciorul în care se afla alunecă în faţa trenului

UPDATE 12.00 O grupare susţinută de mişcarea maoistă indiană a revendicat deraierea unui tren, vineri, în estul ţării, în timpul căreia au murit 71 de persoane, potrivit unui nou bilanţ, a anunţat agenţia Press Trust of India (PTI), citată de AFP.

"Comitetul poporului împotriva atrocităţilor poliţiei" (PCPA) a revendicat sabotarea unei garnituri de tren expres care asigura legătura între Calcutta şi Mumbai, într-un apel telefonic primit de TPI.

Potrivit unui nou bilanţ, furnizat de poliţie, cel puţin 71 de persoane au murit, iar alte 120 au fost rănite.

UPDATE 10.45 Deraierea unui tren expres, vineri dimineaţă, pe ruta Calcutta-Mumbai, în estul Indiei, soldată cu moartea a 65 de persoane, a fost cauzată de un sabotaj al rebelilor maoişti, a declarat şeful poliţiei din Bengalul Occidental, citat de AFP.

"Este un act evident de sabotaj. Maoiştii l-au comis", a declarat pentru AFP Bhupinder Singh.

UPDATE 8.40 Numărul morţilor s-a dublat de la ultimul raport al anchetatorilor. "Echipele de salvare ne-au spus că au fost găsite 65 de cadavre",

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°