Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna sălăjeană Poiana Blenchii, a ameninţat, vineri, în jurul orei 9.00, că-şi ucide întreaga familie, nemulţumit fiind de certurile din ce în ce mai dese cu rudele sale.
Şi pentru a fi cât mai convingător Florin R. s-a închis în casă împreună cu cinci membri ai familiei sale (soţie, părinţi,sora şi nepotul său) şi a improvizat un dispozitiv explozibil dintr-o butelie de gaz şi un sac de azot, avertizându-i pe vecini, să nu se apropie de casă, pentru că altfel va detona “bomba”.
La faţa locului au ajuns poliţiştii de la postul din comună şi cei din Jibou, precum şi pompierii militari din Ileanda care au asigurat zona. După aproape trei ore de negocieri, “teroristul” din Poiana Blenchii a fost convins să-şi elibereze rudele şi să iasă din casă, fiind preluat de un echipaj de la Ambulanţă.
“Bărbatul a ajuns în jurul orei 13.00 la Spitalul de Urgenţă din Zalău, şi a fost internat la secţia de Psihiatrie unde va fi ţinut sub supraveghere medicală”, ne-a declarat Codruţa Puşcaş, purtătorul de cuvânt al Spitalului.