Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SOCIAL. Angajaţii de la Ambulanţă intră în grevă şi fac miting miercuri

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 28 mai 2010 ·

Sindicaliştii de la Serviciul de Ambulanţă din Cluj fac un miting de protest la decizia Guvernului de a tăia salariile. Mitingul este programat pentru miercuri, iar până atunci, începând de luni, aceştia se află într-un “protest naţional” pe perioadă nedeterminată.

"Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale Sindicale «Ambulanţa» a hotărât ca începând cu data de 31 mai 2010, ora 10.00, să declanşeze Protestul Naţional pe o perioadă nedeterminată, care se va desfăşura după un plan bine stabilit şi care a fost comunicat la toate organizaţiile de sindicat din Serviciile Publice de Ambulanţă, cât şi Ministerului Sănătăţii", se arată într-un comunicat al Federaţiei, remis azi. Pe timpul protestului nu se vor elibera certificate de deces, nici foi de externare, iar transporturile sanitare neasistate de asemenea suspendate.

în total la protest participă peste 10.000 de angajaţi din Serviciile de Ambulanţă, care şi-au exprimat nemulţumirile, prin semnătură, împotriva măsurilor austere propuse şi susţinute de Guvern în Acord cu Fondul Monetar Internaţional, şi care prevăd între altele reducerea salariilor cu 25%.

Mitingurile se vor desfăşura în câte zece oraşe de reşedinţă de judeţ, în fiecare zi, în ordinea alfabetică a judeţelor. în Cluj, acesta este programat în 2 iunie, laolaltă cu judeţele Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu şi Gorj.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Un lider PSD invocă ieșirea de la guvernare. „Nu acceptăm rolul de figurant într-o piesă scrisă de alții”

HotNews acum 12 ore
Ieșirea de PSD de la guvernare este „o opțiunea reală”, susține liderul organizației județene din Arad, Mihai Fifor. Acesta consideră că pachetul de măsuri fiscale a inclus măsuri care nu au fost discutate cu social-democrații, ceea ce arată lipsă d

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°