Lumea e plină de ciudaţi. Pe unul din ei l-am cunoscut într-un concediu scurt, în sudul Spaniei, în extrasezonul turistic. Îşi făcuse socoteala că, plătindu-şi o lună întreagă sejurul, într-un hotel ajutat de stat cu jumătate din cheltuieli, îşi putea permite toate excursiile din acea lună.
Fiind vorba de un program special pentru "seniori", adică pentru persoane în vârstă şi cu bani puţini, românul a reuşit, cu mijloacele specifice - ca să nu le zic româneşti - să-şi facă loc într-un grup de octogenari. Şi să beneficieze de reducerile de preţuri la excursii, împreună cu aceştia.
Omul îi povestea cui stătea să-l asculte ce mare afacere făcuse el. În ţară, o lună de plimbări prin toate locurile demne de cunoscut şi cu masa şi casa asigurate l-ar fi costat mai mult. Ciudăţenia nu era la calculul contabil, deşi compensa costurile cu lipsa de demnitate. Era un corp străin oriunde ar fi mers. Ciudată era abnegaţia cu care îşi ducea până la capăt programul personal de excursii. Azi "făcea" Sevilla, mâine "făcea" Gibraltarul, pe urmă "făcea" Granada. Şi aşa mai departe.
Un om întreg la minte mai lasă lucrurile să i se aşeze în suflet, lasă impresiile să i se sedimenteze. Când străbaţi oraş după oraş cu nişte ghizi grăbiţi să-şi "facă" şi ei treaba, bifezi drumuri şi locuri pe o hartă şi atât. Ai vanitatea de a zice "Am fost şi acolo", deşi doar ai mai bifat o traversare de oraşe şi te-ai târât cu grupul prin nişte magazine cu suveniruri.
Părându-i eu interesat de isteţimea lui, românul care "făcea" la preţ redus jumătate din Spania mi-a prezentat şi lista "obiectivelor" care trebuiau neapărat "făcute" şi pe care el reuşea să le "facă". Se minţea, povestindu-mi trasee pe care nu avea cum să le "facă" deoarece nu ţineau de excursiile ieftine de o zi, cu autobuzul, pe sistemul recomandat cardiacilor, gen "patru ore dus, patru întor
