Vice-liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat că afirmaţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, la adresa liberalilor dovedesc "disperarea" care domină în PDL şi i-a transmis acesteia să dobândească "minime cunoştinţe de economie", înainte de a face comentarii, potrivit NewsIn.
"Când doamna Roberta Anastase o să aibă minime cunoştinţe de economie, atunci o să.şi poată exprima punctul de vedere cu privire la guvernarea liberală. Până atunci, afirmaţiile sale ţin de un gest politic care dovedeşte disperarea partidului pe care îl reprezintă", a spus liberalul.
El a comentat şi afirmaţia lui Anastase potrivit căreia "liberalii sunt culmea tupeului", apreciind că "limbajul folosit este descalificator pentru un politician, cu atât mai mult pentru o femeie".
La rândul său, purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Mihai Voicu, a declarat vineri că afirmaţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, referitoare la trădarea naţională din partea guvernării PNL, sunt lipsite de coerenţă, ca şi cum PDL ar fi venit de curând la guvernare.
"E atât de incoerentă că nu am înţeles nimic", a spus Voicu despre Anastase. "Toţi cei de la PDL care declară - asta e şi în cazul domnului Videanu - povestea asta cu greaua moştenire arată că parcă ar fi venit la guvernare ieri. Ideea este de ce timp de un an şi jumătate nu s-au luat niciun fel de măsuri economice pentru ieşirea din criză. Am ascultat declaraţia domnului Sebastian Vlădescu de ieri, care spunea că dacă Guvernul ar fi luat măsuri în ianuarie 2009 tăierile de salarii ar fi fost doar 5%, deci domnul Vlădescu recunoaşte că diferenţa dintre 5% şi 25% este în sarcina Guvernului care nu a luat din vreme măsuri", a mai declarat liberalul.
Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a declarat vineri, la RFI, că i se pare culmea tupeului ca liberalii să încerce să discute