Descoperirea unui set de scrisori provenind de la un mare scriitor este întotdeauna privită ca un eveniment, chiar si atunci când substanţa epistolelor este minoră.

În cazul particular al lui Emil Cioran, interesul este sporit de împrejurarea că gânditorul s-a străduit, poate mai mult decât oricare alt scriitor contemporan, să îşi estompeze „scriitura taciturnă" în favoarea „scriiturii publice".

Scrisori către cei de-acasă şi corespondenţa cu Friedgard Thoma atrăseseră deja atenţia asupra unor aspecte mai greu de decelat ale personalităţii lui Cioran: duioşia acestui spirit radical, vulnerabilitatea sa, afabilitatea, interesul pentru faptul mărunt cotidian, umorul aparte. O descoperire literară de proporţii, aparţinându-i germanistului George Guţu, adânceşte şi completează aceste observaţii. Este vorba despre corespondenţa purtată de Cioran, vreme de 19 ani, cu scriitorul, gânditorul şi editorul austriac Wolfgang Kraus*.

Felul în care a fost dată la iveală substanţiala corespondenţă dintre cei doi are ceva dintr-un roman poliţist. Respectivul dosar a fost descoperit în Arhiva Literară a Bibliotecii Naţionale Austriece din Viena, în urma unei conjuncţii de factori, în care întâmplarea şi detectivistica literară au jucat, pe rând, rolul decisiv. Astfel, George Guţu, aflat în bibliotecă pentru cercetări legate de activitatea scriitorului Manes Sperber, a ajuns la un moment dat la manuscrisele rămase de la Wolfgang Kraus. Corespondent pasionat, Kraus a lăsat în urma sa o recoltă epistolieră de dimensiuni respectabile, în care figurau, conform notei de inventar, şi nume româneşti. Dând, în repertoriu, peste numele lui Cioran, George Guţu a solicitat să consulte mapa aferentă. Spre surpriza sa, era vorba de un dosar voluminos, conţinând nu mai puţin de 158 de epistole trimise de Cioran lui Wolfgang Kraus, la care se adaugă două a