„Dacă există o opoziţie insuportabilă o presiune socială insuportabilă, sigur că nimeni nu poate deveni duşmanul propriului său popor” – spune în alocuţiunea sa de marţi seara, preşedintele Băsescu, făcând o veritabilă profesiune de credinţă a unui democrat autentic.

Numai că miercuri seară, când anunţa aprobarea în Guvern a scrisorii către FMI care cuprindea toate măsurile nepopulare convenite cu Fondul, premierul Boc avea să scoată din joben argumentul juridic care va să facă în aşa fel încât opoziţia şi presiunea socială să nu devină insuportabile şi să nu compromită genialul plan de salvare a clientelei politice bugetare pe seama pensionarilor şi a salariaţilor neprivilegiaţi: activarea unei prevederi constituţionale (art. 53) care precizează că poate fi restrânsă exercitarea unor drepturi sau libertăţi constituţionale pentru „apărarea securităţii naţionale, a ordinii, sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţii cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale, ale unor dezastre ori a unui sinistru deosebit de grav”.

Ce se ascunde în spatele acestui articol? Un lucru simplu: guvernul îşi asigură imunitatea faţă de orice ar putea deveni „insuportabil” – vorba preşedintelui – pentru a-şi vedea în linişte de programul prin care scoate datoare naţia română pentru incompetenţa unui guvern aflat în momentul şi locul cele mai nepotrivite.

Într-un loc o nimereşte, însă, dl Boc, la fix: acolo unde vorbeşte de calamitate naturală, dezastru sau sinistru foarte grav. De la Ceauşescu încoace România nu a mai trecut printr-o asemenea încercare. Guvernele Boc, câte au fost, sunt tot atâtea calamităţi, iar personajul care le reprezintă începe să-şi merite adjectivul, intrat în uitare, de „sinistru”.

Practic, prin această prevedere, Guvernul poate interzice manifestaţii, greve sau alte acţiuni