Întotdeauna, refugiul românului de condiţie a fost în cultură. Noroc că am avut aşa ceva.

Şi noroc că întreatâtea trădări, dar, mai ales, între atâtea trădări ale intelectualilor de ierişi de azi, apar, iată, generaţii care nu-şi mai caută, aşa cum au procedat maivârstnicii lor colegi, stăpâni pe care să-i slujească. Zilele acestea, Clujuleste capitala în care ne putem refugia de sinistrul spectacol al străzii, alrealităţii pe care n-am fi dorit s-o trăim vreodată. Bătrânul Cluj, oraşul dincare bunicii noştri plecau în refugiu, este, azi, gazda caldă a unui festival,cunoscutul TIFF, care are menirea de a ne apăra sufletele cernite şiîngreţoşate de politică.

Străzile lui vor fi promenada unor oameni sensibili,de toate vârstele, din întreaga Europă şi nu numai, aleile şi terasele vor fipline de oameni frumoşi, de pletoşi în haine kaki cu genţi răblăgite din piele,de fete în fuste de in cu aparatele de fotografiat atârnate de gât şi cu sticlade apică plată în mână. Se vor întâlni aici sensibilităţi, gusturi, culori,trăiri, femei şi bărbaţi în căutarea unei insule de normalitate. Şi, desigur că o vorgăsi. în aceste laboratoare ale culturii şi ale modelării sufletelor, atâtTIFF-ul, cât şi Festivalul de teatru de la Sibiu, oameni scârbiţi de ceea ce seîntâmplă vor găsi loc pentru un zâmbet, pentru asimilarea unor mesaje care nuvin niciodată înspre sufletele lor decât dintr-un spectacol de teatru saudintr-un film bun. Tudor Giurgiu, regizor de calibru, cu echipa lui, a făcuteforturi imense pentru ca şi în anul acesta blestemat festivalul al căruipărinte este să fie la înălţimea precedenţilor. De asemenea, Cristian Radu şiConstantin Chiriac, la Sibiu, s-au dat peste cap ca festivalul lor, actartistic intrat deja în conştiinţa multor oameni, să asigure o diversitate şi oclasă înaltă evenimentului. Avem, iată, unde fugide acasă, avem unde fugi, chiar şi pentru o să