85% din vehiculele RATB respectiv tramvaie, autobuze şi troleibuze vor circula în perioada grevei generale, a declarat vineri preşedintele sindicaliştilor transportatori din RATB, Mircea Ionescu, după întâlnirea cu primarul general.Potrivit acestuia, din cele 11 sindicate ale RATB numai unul format din 2.400 de membri se va afla în grevă de solidaritate. Ionescu a precizat că din cei 2.400 de membri numai 1.200 sunt conducători de tramvaie şi troleibuze."Am luat acestă decizie fiind
85% din vehiculele RATB respectiv tramvaie, autobuze şi troleibuze vor circula în perioada grevei generale, a declarat vineri preşedintele sindicaliştilor transportatori din RATB, Mircea Ionescu, după întâlnirea cu primarul general.
Potrivit acestuia, din cele 11 sindicate ale RATB numai unul format din 2.400 de membri se va afla în grevă de solidaritate. Ionescu a precizat că din cei 2.400 de membri numai 1.200 sunt conducători de tramvaie şi troleibuze.
"Am luat acestă decizie fiindcă, în momentul de faţă, nu există o hotărâre guvernamentală care să afecteze salarizarea sistemului bucureştean de transport public, aşa cum au hotărât şi colegii din CFR şi Apa Nova", a subliniat Ionescu.
Sindicalistul a mai precizat că, în caz de nevoie, va fi suplimentat numărul de vehicule pentru a se asigura transportul în capitală.
Din datele furnizate de acesta, rezultă că într-o zi normală de lucru pe traseele bucureştene sunt 357 tramvaie şi troleibuze şi 1.000 de autobuze.
SURSA: Mediafax