Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Piatra Neamţ, că PDL a ajuns acum să conducă în faţa PSD din cauză că social-democraţii şi-au dat autogoluri şi că mingea a ajuns în plasă cu ajutorul vântului.
În timpul conferinţei judeţene a PSD Neamţ, preşedintele PSDSuceava, deputatul Cătălin Nechifor, a spus că PSD este condus acumcu 2 la 1 de PDL, dar că are şansa să egaleze şi "să bată lapenalty", făcând referire la preşedintele PDL Neamţ, GheorgheŞtefan, zis Pinalti.
"Trebuie să-i batem şi pe Flutur la Suceava, şi pe Pinalti laNeamţ", a spus Nechifor.
La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a completat,arătând că PDL conduce acum pentru că PSD şi-a dat autogoluri.
"Ne-am dat autogoluri. Două chiar din cauza vântului. Am mers lacabine şi vântul ne-a băgat mingea în plasă", a spus Ponta, făcândreferire la acuzaţiile care i-au fost aduse în campania electoralăcandidatului PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, care a fost învizită la Sorin Ovidiu Vântu cu puţine zile înaintea celui de-aldoilea tur al alegerilor.
La Conferinţa judeţeană de alegeri din cadrul PSD Neamţcandidează pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei AlinAntohi, fost europarlamentar şi liderul organizaţiei PSD TârguNeamţ, Ionel Arsene, ambii candidaţi având 38 de ani.