Multe dintre tarile europene se confrunta in prezent cu criza datoriilor publice interne si a datoriilor externe. Istoria secolului XX ne-a invatat ca exista doar opt modalitati de a iesi din astfel de crize: cresterea bazei de impozitare, reducerea cheltuielilor, scaderea ratelor dobanzilor, crearea de hiperinflatie, reesalonarea datoriilor, solicitarea ajutorului extern, decretarea unui moratoriu, realizarea unei rapide cresteri economice... sau declansarea unui razboi.
Intr-un interviu acordat publicatiei "Le Nouvel Observateur", Jacques Attali declara ca trebuie facut orice pentru a iesi din criza prin crestere economica; dar exista oare suficienta unitate si, mai important, suficienta solidaritate in cadrul Statelor Unite ale Europei pentru atingerea unui astfel de deziderat?
Intr-o epoca de profunda globalizare economica, o Europa nesolidara, in care intre rigoarea bugetara a Nordului se afla in contradictie cu haosul deficitelor Sudului, nu este doar un focar de instabilitate, dar poate deveni un teren propice amplificarii sentimentelor si actiunilor nationaliste.
Solidaritatea in Europa secolului XXI nu trebuie in nici un caz sa inteleasa ca o noua forma de socialism, in care economiile Nordului compenseaza risipa Sudului pentru a echilibra cele 27 de bugetele nationale.
Impunerea fortata a rigurozitatii germane in bilanturile tarilor din PIGS este o tentativa la fel de utopica precum aceea de a transforma un copil hiperactiv in mim. Solidaritatea nu trebuie confundata cu egalitarismul. Nu toti europenii sunt la fel de harnici si intreprinzatori, prin urmare pot impartasi acelasi standard de viata. Unificarea europeana i-a facut pe multi dintre noii intrati sa confunde nazuintele cu nevoile reale. Avem un drept de necontestat de a visa si de a ne stabili obiective, dar avem in acelasi timp datoria de a discerne vi
