Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret: Ştefana Căldăruş este educatoarea care şlefuieşte „diamante”

Publicat in Adevarul, vineri 28 mai 2010 ·

În cei 33 de ani de activitate didactică i-au trecut prin mână zeci de generaţii de preşcolari, pe care i-a îndrumat şi pregătit pentru şcoală.

Iubeşte copiii şi le călăuzeşte paşii către primii ani de şcoală. Se implică, munceşte enorm şi dăruieşte multă dragoste meseriei alese în urmă cu trei decenii. Aşa este educatoarea Ştefana Căldăruş care, deşi are o carieră de 33 de ani în învăţământul preşcolar, îşi iubeşte meseria la fel ca în prima zi.

Distinsă cu diploma „Gheorghe Lazăr I", Ştefana Căldăruş, educatoare la Grădiniţa „Sf. Nicolae" din anul 1990, are un palmares impresionant de premii naţionale şi chiar internaţionale.

„La Festivalul Arlechino de la Iaşi am obţinut premiul al II-lea şi anul următor, trofeul festivalului. Particip de aproximativ cinci ani la un concurs de artă plastică din Macedonia, mereu copiii obţin premii, iar eu am primit diploma ", ne spune educatoarea, a cărei listă de premii este lungă.

Ştefana este iniţiatoarea Simpozionului Naţional „În lumea Sfântului Nicolae", care a ajuns să fie un brand al grădiniţei. „Dumnezeu mi-a dat acest gând şi l-am concretizat în 2008, cand a fost prima ediţie. Au participat atunci 130 de cadre didactice din toată ţara", precizează cadrul didactic.

Tot ea este şi autoarea cărţii de colorat „Învaţă-mă să fiu creştin", tipărită de Episcopia Dunării de Jos Galaţi.

O educatoare de nota zece

La grădiniţă, educatoarea trudeşte din greu iar rezultatele se văd în timp. Acolo vin „diamantele neşlefuite", care nu ştiu să pronunţe sunetele limbii române, să-şi şteargă năsucul, să folosească toaleta, să-şi pună căciuliţa şi hăinuţa, să-şi lege şireturile sau să ţină un creion corect în mână.

„Niciodată cel care vine din afară nu apreciază la adevărata valoare munca, decât dacă este părtaş clipă de clipă la tot ce se întâmplă acolo", spune educatoarea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 33 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 40 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 59 minute
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 26 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 29 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 36 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°