Mişcările bruşte sau căzăturile pot fi răspunzătoare pentru leziunile ţesuturilor moi, care apar la nivelul muşchilor, ligamentelor şi al tendoanelor. În aceste cazuri, terapia cu lumină Bioptron combate atât durerea, cât şi inflamaţiile.
Luxaţiile, entorsele, contuziile şi tendinita sunt traumatisme din ce în ce mai des întâlnite, conform specialiştilor. Astfel, practicarea unei activităţi fizice şi purtarea pantofilor cu tocuri înalte ne predispun la apariţia luxaţiei (leziune a unui ligament întâlnită cel mai des la nivelul gleznei şi genunchiului, dar şi la încheietura mâinilor).
Pe de altă parte, persoanele care lucrează în domeniul construcţiilor, tâmplăriei, curăţeniei şi cele care practică sporturi de contact pot suferi contuzii (sângerare care apare în interiorul ţesutului, fără ruperea suprafeţei pielii).
În schimb, persoanele care desfăşoară o activitate repetitivă, care suprasolicită încheieturile, cum sunt cele care lucrează la birou şi care scriu la calculator, pot fi afectate de tenosinovită, inflamaţie a ţesutului care acoperă tendonul.
Căldura favorizează autovindecarea
Pentru combaterea durerilor şi inflamaţiilor provocate de aceste afecţiuni, tratamentul alopat specific poate fi asociat cu terapia cu lumină produsă de aparatul medical Bioptron. Metoda terapeutică este una noninvazivă şi nedureroasă, creşterea uşoară a temperaturii locale cu aproximativ un grad Celsius fiind singura senzaţie resimţită în timpul folosirii aparatului.
Datorită faptului că, prin creşterea temperaturii, este favorizată vasodilataţia locală, procesul de vindecare este accelerat. În plus, terapia are efect antiinflamator şi antalgic prin stimularea eliberării endorfinelor. De asemenea, datorită acţiunii pe care o exercită direct asupra fibrelor nervoase, terapia cu lumină împiedică transmiterea impulsurilor dureroase către creier.