Profesorii, angajaţi ai finanţelor publice, cei din sistemul de sănătate şi bugetari din alte instituţii vor intra fe luni în grevă generală pe trmen nelimitat. Situaţia se anunţă a fi tensionată în învăţământ pentru că luni se susţine şi o probă de bacalaureat, respectiv cea de limbi străine.
Bac-ul pe muchie de cuţit
Inspectorul Şcolar General, Gabriel Bratu, dă asigurări că exmanenul se va desfăşura în condiţii normale şi că elevii nu vor avea de suferit. Pe de altă parte, sindicaliştii spun că acesta va fi un bac care se dă sub imperiul terorii şi al ameninţărilor. „Nu ştiu cum se va ţine Bacalaureatul pentru că, din ce ştiu eu, foarte mulţi profesori au anunţat că nu vor participa. Cei care se duc, o fac de frică, pentru că au fost ameninţaţi. Sunt suplinitori pe care îi ameninţă că nu vor mai avea post dacă nu se duc”, spune Adrian Voica, lider SIPA Muntenia. Luni intrăm în grevă pe termen nelimitat, iar marţi pregătim un marş la care aşteptăm peste 3000 de oameni.”, spune liderul sindicatului SIPA Muntenia.
Grevă în mai toate instituţiile statului
Şi Angajaţii din Direcţia de Sănătate Publică fac grevă, dar la locul de muncă şi vor asigura continuitatea. La fel se va întâmpla şi în spitale. Asistenţii sociali vor fi şi ei în grevă începând de luni, după ce miercuri au protestat în stradă. Angajaţii din Finanţele Publice vor face pe 31 mai grevă de solidaritate în toate centrele teritoriale. „La noi nu se pune problema de urgenţe. Vom face grevă de solidaritate pe 31 mai”, spune Ştefan Grigore, liderul sindicatului Administraţiei Finanţelor Publice.
La Primărie se dau numai certificatele de deces
Sindicatul Independent al Salariaţilor din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti, se află în grevă de solidaritate cu încetarea activităţii pe perioada de lucru, respectiv între orele 08.00 – 16.30. Se va asigura activitat