Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI şi Fondul chestiunii

Publicat in Observator Cultural, vineri 28 mai 2010 ·

Fondul Monetar Internaţional este un organism financiar internaţional la care au aderat nu mai puţin de 185 de state de pe întreg globul. Pentru a asigura un soi de echilibru şi de bună funcţionare a pieţei financiare mondiale. Cu mijloace de producţie şi forţă de muncă necesare. Esenţa capitalismului este realizarea de plusvaloare – acel p al mult hulitului astăzi în România, dar studiat în draci prin SUA, Karl Marx –, de oriunde ar proveni aceasta. Din pieţe interne de producţie şi de desfacere, din pieţe externe de export al produselor manufacturate, al materiilor prime sau al capitalului, din terţe pieţe de investiţii sau de speculaţii financiare. În general, din orice şi oricum. Bani să iasă, restul e istorie. Sau tăcere, dacă intervin şi numeroase Servicii Secrete sau oculta Internaţională a marilor corporaţii transnaţionale. Ideea ar fi să funcţioneze maşinăria-jucărie. Economico-financiară. Dacă se strică – aşa cum s-a întîmplat în diverse perioade de după cel de-al Doilea Război Mondial, cînd a fost creat FMI-ul –, atunci nu e bine.

Că au fost criza Canalului Suez, Războiul de Şase Zile, criza petrolului sau războaiele din Afganistan şi Irak. Iar globalizarea de astăzi face ca efectul negativ al unei proaste rînduieli dintr-un colţ al lumii să se propage peste tot. Criza şi crizele economice fac parte din mecanismul asumat al capitalismului, şi nu ar trebui să ne îngrozească. Ele sînt de multe ori controlate, iar efectele sînt minime. Alteori, nu. Doar că, de multe ori, muzica dă tonul. Şi ceea ce s-a întîmplat acum doi ani în Wall Street are şi n-are legătură cu mizeriile noastre autohtone. Politicienii noştri au tot dat vina pe criza mondială. Ca şi cum la noi consumul de usturoi e mic şi gurile noastre miros doar a vanilie şi a trandafir. Criza a început de prin 2005 şi, într-o formă sau alta, continuă şi astăzi. Ce am făcut noi? Unde a

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 36 minute
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

SUA: Trei persoane, printre care un bebeluș, au fost ucise în timpul unui festival

Gandul acum 13 minute
Trei persoane, inclusiv un bebeluș de opt luni, au fost împușcate mortal, iar doi adolescenți au fost răniți în urma unei altercații între două grupuri la un carnaval anual din suburbiile orașului Salt Lake City, Utah, Statele Unite. Incidentul s-a

TAROM prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Beirut şi Amman, în contextul situației tensionate din regiune

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Operatorul aerian naţional TAROM a anunţat luni că prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor comerciale către şi dinspre Tel Aviv (TLV), Beirut (BEY) şi Amman (AMM), având situaţia tensionată di

Ministerul Energiei: Nu au existat persoane rănite în urma alunecărilor de teren de la cariera Tismana. Perimetrul minier va fi repus complet în funcţiune în cel mai scurt timp

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Energiei anunţă că au avut loc alunecări de teren în perimetrele de excavare Tismana I şi Tismana II, o regiune cunoscută pentru structura geologică faliată, monitorizată continuu încă din

UPDATE - Nicuşor Dan discută luni cu reprezentanţii sindicatelor/ Liderul Cartel Alfa, la Cotroceni: Măsurile de austeritate vehiculate sunt inacceptabile. Nu suntem de acord să se taie sporuri şi salarii / BNS îşi anunţă priorităţile

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan îi primeşte, luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezenţii sindicatelor, el urmând să aibă discuţii cu Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR),

Istvan Kovacs, aspru criticat de presa spaniolă după PSG – Atletico 4-0: „Arbitru oribil”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Istvan Kovacs a debutat la Campionatul Mondial al Cluburilor din SUA, el conducând meciul dintre PSG și Atletico, încheiat 4-0 pentru parizieni. Arbitrul român nu a scăpat însă de critici, presa iber

8 din 10 români și-au făcut deja planurile de vacanță. Care este bugetul mediu alocat pentru 2 persoane

HotNews acum 47 minute
La începutul verii, cei mai mulți români și-au făcut deja planurile de vacanță. Potrivit celui mai recent studiu transmis luni de Raiffeisen Bank, 83% dintre români au deja un plan pentru vacanța din acest sezon. Același studiu arată că doar 6% nu v

Sindicate: Guvern format până pe 30 iunie, se pregătesc măsuri fiscale dure

Mediafax acum 59 minute
Leonard Bărăscu, președintele Federației Sanitas, a declarat că noul guvern va fi constituit până pe 30 iunie. Măsurile economice care urmează „nu vor fi nimic bun” pentru cetățeni. La întâlnirea cu președintele Nicușor Dan, Blocul Național Sindical

Cinci persoane, dintre care trei copii, au ajuns la spital în urma unui accident rutier în municipiul Dorohoi, județul Botoșani

Ziua Constanta acum 23 minute
Un accident rutier între două autoturisme s-a produs astăzi, 16 iunie 2025, în municipiul Dorohoi, județul Botoșani. În accident au fost implicate șapte persoane, dintre care cinci au ajuns la spital, mai exact, trei minori și doi adulți, a transmis

Vreme călduroasă în toată țara: temperaturi de peste 30 de grade

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au transmis luni, 16 iunie, faptul că vremea va fi călduroasă, iar temperaturile pot ajunge și la 34 de grade în unele zone.

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

15°/30°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
joi

16°/29°
Constanta
acum

27°
lun.

17°/27°
mar.

19°/26°
mie.

19°/24°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/32°
mar.

14°/29°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°