În seara aia m-am dus la „Zvezdino" cu un vechi prieten, un coleg de-al meu de la club, rezerva mea la box - ne trăsesem o groază de gagici împreună, era un tip a-ntâia si un boxer de mare clasă, Dragance Stojilkovic.
Ani de zile dup-aia a fost internaţional la grei şi, pe bune, era un mare artist, dar numai când s-a apropiat de retragerea din competiţie a ajuns prima dată să fie şi el campion al Serbiei şi al Iugoslaviei, n-a reuşit până nu sau pensionat rechinii de Sovljanski şi Toma Hladni. Că de ei nu treceai decât, poate, cu avionul. Şi când ne duceam noi încolo, unul, un nimeni, de la mine de la fabrică, Mica, s-a lipit şi el.
Cum am ajuns, am dat cu ochii de-o tipesă mortală, era un vis, nu alta, înaltă cu părul lung şi blond, frumoasă la faţă, cu ţâţele ascuţite şi picioare de milioane.
- Dumnezeule, Dragance, strig eu, o vezi p-aia de colo.
- Păi unde-s ochii mei, zice Dragance, e durere!
- Hai să-ncercăm s-o luăm.
- Adică, să-ncerci tu s-o iei?
- Da, te cred, răspund râzând. Eu. Pentru tine e cam lungă.
Aşa şi este, el nefiind prea înalt.
- Dar de ce să nu iei tu bucăţica aia care-i cu ea? Uită-te, că nu e rea nici aia.
Şi începem noi să dregem lucrurile cam aşa:
- Nenorocitule, zice el, eu cât să mai fiu rezerva ta? Să m-aleg numai cu categoria a doua gagici - când deodată începe dansul şi cine-o palmează pe tipesă, din senin? - Stole Apaşul! El ajunge primul şi ia prada. Apare şi Mica Maimuţoiul după el şi-o ia pe-ailaltă. Mă uit repede-n jur şi văd stând mai încolo alţi doi din gaşca lui Dusanovac - Ivica cel Frumos şi Steva Gloabă.
Asta a stricat totul! De unde naiba au apărut?
- Ljuba, ai văzut?, mă întreabă Dragance.
- Văzut, zic. Şi mă gândeam ce-i de făcut.
