Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI- 28.05.2010

Publicat in Bursa, vineri 28 mai 2010 ·

* ADEVĂRUL

* Adrian Vasilescu: "Guvernul a luat cea mai grea măsură"

Consilierul Guvernatorului BNR spune că, deşi avea la dispoziţie şi alte variante de diminuare a cheltuielilor bugetare, cabinetul Boc a ales să înfrunte furia populară prin reducerea pensiilor şi a salariilor, măsură ce s-ar putea dovedi suficientă în acest an. Prudent în declaraţii, aşa cum ne-a obişnuit de ani buni, Adrian Vasilescu, "mâna dreaptă\" a Guvernatorului BNR, încearcă să nu-i sperie pe români, cu toate că economia ţării nu miroase deloc bine

* Primul pacient prins de "poliţia concediilor"

Traian Boteanu a fost verificat de poliţia bolilor închipuite, iar doctorul lui a luat amendă. Medicul care a eliberat pentru Traian Boteanu concediul de boală a fost sancţionat cu 2.500 de lei pentru că nu a verificat cu atenţie documentele pacientului. Boteanu a solicitat săptămâna trecută trei zile de concediu de odihnă, care nu i-au fost însă aprobate de către Maria Magdalena Irincu, director al instituţiei respective. Angajatul a venit apoi cu un concediu medical, cu diagnosticul de gastrită şi duodenită, valabil tot trei zile, exact în perioada în care i se refuzase cel de odihnă.

* Trei sferturi dintre bugetari, în grevă

Trei din patru lucrători la stat au semnat pentru întreruperea activităţii la 31 mai. Cei mai decişi sunt profesorii şi funcţionarii publici, care protestează pe timp nelimitat. Sanitarii se solidarizează cu ei. Ceferiştii, angajaţii de la Tarom, Metrorex şi RATB se hotărăsc azi dacă se vor solidariza cu bugetarii şi ce zi de protest îşi vor alege.

* S-a deschis sezonul la greve în toată Europa

Prelungirea crizei financiare şi măsurile de austeritate ar putea provoca revolte sociale. Francezii au ieşit ieri în stradă, protestând faţă de intenţia Guvernului de a creşte vârsta de pensionare. Peste 800.000 de salariaţi - potrivit s

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum 3 ore
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°