Când se trezi, Leofold crezu mai întâi că se afla în propria-i casă. Tot ce trăise parcă fusese doar un vis. Acum avea să tragă perdeaua si întunericul în care era cufundat avea să fie alungat de razele de lumină.

Însă o groaznică durere de cap îl trase înapoi în realitate. Încercă să îşi ducă mâna la frunte pentru a verifica dacă se umflase, dar degeaba, nu reuşi... Nu putea face nici o mişcare, întrucât avea mâna legată. Observă nedumerit că şi cealaltă mână era în aceeaşi situaţie. Încercând cu disperare să se mişte, îşi dădu seama că de fapt tot corpul îi era legat strâns. Începu să strige disperat după ajutor prin întuneric. Vocea care îi răspunse îi spulberă şi cea mai mică speranţă:

- Eşti al meeu...

Mai întâi crezu că avea de-a face cu o fantomă. Vocea pe care o auzise nu era nici de om şi nici nu semăna cu a vreunei alte fiinţe pe care o întâlnise vreodată. Era o voce înfricoşătoare.

- Cine eşti? Eliberează-mă imediat!, îi porunci răpitorului său, pe care nici măcar nu reuşea să îl vadă.

După un scurt moment de linişte, simţi cum un ac gros îi pătrunde prin piele. Strânse din dinţi, şi îşi muşcă buzele de durere. Prin ac începu să curgă un lichid gros. Când venele i se umplură cu acest lichid ciudat, simţi o durere şi puternică, de parcă i-ar fi ieşit ochii din cap. Înainte să leşine, vocea stranie îi şopti din nou:

- Eşti al meuu...

Scena se repetase de atâtea ori încât Leofold ajunsese să nu mai ştie pentru a câta oară se întâmplase. Imediat ce se trezea, îşi pierdea din nou cunoştinţa, întrucât lichidul i se scurgea în venă după numai câteva momente. După o vreme, începu să creadă că această tortură se repeta o dată la câteva secunde. Apoi ajunse la concluzia că de fapt continua la nesfârşit. Gardianul nu îi spunea nimic în afară de cele trei cuvinte. Leofold p