Să fi fost in vacanţa dintre clasa a V-a şi a VI-a sau un an mai târziu? Jur că prea bine nu imi aduc aminte. Reţin insă caietul de matematică, foile sale ingălbenite şi aspectul lui deloc glorios. Mi s-a părut ideal pentru a-l face intâiul meu jurnal, mai ales că primele sale foi erau umplute cu neinteresante exerciţii scrise cu albastru şi corectate cu roşu (semn că aparţinuse surorii mele, care nu s-a impăcat niciodată cu ştiinţele exacte).
Mi-am zis probabil că nimeni nu va avea curiozitatea să răsfoiască un asemenea jaf de caiet cu gânduri necurate. Condiţia primă a jurnalului - ferirea de ochii indiscreţi şi de ironiile celor din jur - fiind asigurată, m-am apucat hărnicuţ să imi notez aventurile existenţei mele. Ei bine, după câteva zile, am constatat eu cu mare mâhnire că nu am ce scrie in jurnal. Viaţa mea era clară şi bine tocmită, era la vedere şi nu aveam ce fapte nemaipomenite să trec in el: ziua băteam mingea, stăteam la coadă la pâine, alimentara şi la sifoane (Doamne, ce cozi erau la sifoane!), o tuleam la baltă unde multă vreme noi, copiii din cartierul Andronache, nu am ştiut ce-i aia a face plajă: stând numai in apă, mă intorceam acasă la timp cât să ud grădina de flori a mamei, iar noaptea, cu lanterna, sub plapumă, citeam. Ce să scriu?
Am renunţat fără niciun regret la o asemenea viaţă dublă, deşi acum regret că nu mi-am notat titlurile cărţilor citite pe atunci. Nu era nevoie insă: aproape că le memoram pentru că in multe seri, când istoviţi de agitaţia de peste zi ne tolăneam pe iarba de la liziera pădurii, eu le povesteam cărţi prietenilor cărora le plăceau poveştile spuse şi nicidecum citite!
A doua incercare de a ţine un jurnal s-a petrecut tot intr-o vară, prima mea vară de licean. Descoperisem că pe lumea asta nu suntem numai noi, băieţii, şi că, dacă te uiţi bine, observi cu multă mirare că fetele nu sunt ca noi,
