…vom fi fiind noi romani, dar – din punctul de vedere al nemultumirii fata de clasa politica - ne-am internationalizat. Dupa cum am mai tot spus, de-a lungul si de-a latul planetei, indiferent de vechimea si/sau stabilitatea regimurilor liberal-democrate, dincolo de orice ideologie, se manifesta acelasi fenomen: neincrederea masiva, neincrederea nimicitoare in “reprezentanti”. La alegerile din Columbia, Antanas Mockus, lituanian de origine, are sanse sa junga presedinte – si nu pentru ca este verde, ci pentru ca este perceput ca fiind “din afara sistemului”: “Mi profesor! Mi presidente!”, striga suporterii pe strazi, entuziasti ca au, in sfarsit, de-a face “cu altceva”. In Islanda, partidul cu cele mai mari sanse este “Cel Mai Bun” (pe bune, asa-i spune), al carui singur merit, deocamdata, e ca isi bate joc fatis de intreaga retorica politica, promitand ca va minti, va fi corupt si va lua spaga. Lumea rade si il voteaza. Pe unde te uiti, lumea cauta “altceva”.
Cum se va sfarsi acest proces, habar n-am. Stiu, insa, cum s-a terminat in anii ’30. Si mai stiu ca politicienii de astazi stau pe un butoi cu pulbere, aprinzandu-si, inconstienti, tigarile de foi.
O alta forma de cautare a lui “altfel” sunt si iscarile pornite “de la firul ierbii”. In Statele Unite, acestor miscari populare le zice tea-parties, in amintirea “revoltei ceaiului” din Boston care a condus la Independenta (istoric vorbind, o cautare de nod in papura). In realitate, miscarile nu sunt nici chiar atat de “spontane”, regizarea si alimentarea lor asigurandu-se de catre mass media – in special Fox News -, si nici atat de nevinovate sau de conservatoare precum le percepe media din Romania. Dar asta e alta poveste. Sunt, aduna voturi, functioneaza. Mai nou, au aparut, ca si contra-reactie, “coffee-parties“. Au strans si ele cateva mii de oameni, folosind la inceput exclusiv blogul. Ce se va
