Din cei 1.412 slujbaşi din aparatul central al MAI, 130 au încasat, în aprilie, o leafă mai mare decât a ministrului Vasile Blaga. Cei 130 de privilegiaţi, care însumează 9,13% din angajaţii aparatului central,au primit împreună aproape 900.000 de lei, adică o leafă medie de 6.860 de lei. Ministrul a câştigat doar 5.360 de lei. Toţi sunt şefi şi încasează constant sporuri de merit şi excelenţă.
Ca o demonstraţie de transparenţă, Ministerul de Interne a dat publictăţii tabelul cu veniturile nete ale angajaţilor din structura centrală, aferente lunii aprilie. Transparenţă este, însă, doar pe jumătate, pentru că tabelul nu conţine numele, ci doar statutul celor 1.412 simbriaşi din MAI.
Civilul cu 13.323 de lei pe lună.
Deşi este în capul listei, ministrul Vasile Blaga a fost depăşit la leafă de 130 de subalterni - şefi, şefuleţi, ba chiar angajaţi civili. De altfel, cel mai mare salariu pe aprilie l-a încasat un civil – 13.323 de lei – de 2,5 ori mai mult decât ministrul Blaga (5.360 de lei).
La solicitarea „Adevărul” de-a dezvălui identitatea civilului plătit regeşte şi treburile lui pe la minister, MAI a invocat „confidenţialitatea salariului” şi „protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date”. Prin urmare, solicitarea a fost respinsă.
Adjuncţii, mai tari ca şefii
Anomaliile de pe ştatele de plată ale MAI continuă cu secretarii de stat: din cei şase aflaţi în organigrama ministerului, trei au încasat salarii de 8.000, 10.800 şi 11.200 de lei, depăşindu-şi şeful chiar de două ori.
Sau cazul secretarului general din MAI, Constantin Baci, care se apropie de ministrul Vasile Blaga la nivelul remuneraţiei, cu 5.155 de lei, dar este depăşit net de adjuncţii săi, Dănuţ Tudor şi Cristina Dobriţoiu, care au ridicat de la casierie 10.500 şi 7.300 de lei.
În p