* la începutul lunii noiembrie vor avea loc alegeri pentru funcţia de preşedinte al filialei judeţene a PDL Brăila * până atunci, toate organizaţiile care compun PDL Brăila vor intra într-un amplu proces de reorganizare
PDL Brăila va avea un nou şef ales la începutul lunii noiembrie. Cel puţin aşa ar trebui să se întâmple dacă programul reorganizării filialei va fi respectat în totalitate. Aşa cum a explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, noul preşedinte interimar al PDL Brăila, Constantin Dumitriu, în acest moment, toate organizaţiile din cadrul filialei brăilene au fost desfiinţate, urmând ca în perioada următoare să se aleagă noi structuri de conducere în cadrul fiecăreia. Perioada de reorganizare se va finaliza cu alegerile pentru preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Brăila, ce vor avea loc la începutul lunii noiembrie: "Joi seară am avut prima şedinţă a Comitetului de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor (CODA) şi s-a decis dizolvarea tuturor organizaţiilor din filiala brăileană a PDL. Mă refer aici de la organizaţii pe secţii de votare, la cele comunale, orăşeneşti şi inclusiv cea municipală. Această decizie s-a luat ca urmare a situaţiei în care ne aflăm şi care impune reconstruirea de la zero a filialei brăilene. Între timp, toţi membrii PDL Brăila vor face parte în continuare din partid. Reorganizarea va trebui finalizată, conform calendarului aprobat în cadrul Biroului Politic Naţional, în luna noiembrie, când se va alege şi preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Brăila", a explicat Dumitriu.
În altă ordine de idei, acesta a anunţat că, începând cu săptămâna trecută, PDL Brăila are un nou membru, în persoana deputatului Viorel Balcan. De altfel, aşa cum a anunţat Dumitriu, Balcan va coordona, până la alegeri, organizaţia municipală a PDL Brăila. Precizăm că Balcan, deşi a demisionat din PSD Brăila la începutul lunii marti