Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boss-ul de la UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu, fură din curtea Stelei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 mai 2010 ·

După plecarea internaţionalului român Florin Ciubotariu de pe postul de extremă dreapta, şefii clubului bănăţean şi-au orientat privirea spre sârbul Stelei, Pedrag Vujadonovic, pe care l-au şi transferat pentru următoarele două sezoane.

Plecarea lui Florin Ciubotariu la Suceava i-a luat oarecum prin surprindere pe şefii de la UCM Reşiţa. Chiar şi aşa însă, Adrian Chebuţiu şi Ion Zamfirescu s-au mişcat rapid pe piaţa transferurilor, reuşind să-l fure pe sârbul de 27 de ani chiar din curtea rivalilor de la Steaua. “Născut la data de 12.07.1983, handbalistul sârb Predrag Vujadinovic a semnat un contract pentru următoarele două sezoane cu UCM Reşiţa”, a precizat Sergiu Taban, ofiţerul de presă al vicecampioanei.

Vujadinovic a fost unul din “piticii” Stelei, dar el a impresionant prin viteza de reacţie, pe faza de contraatac fiind devastator. În returul recent încheiatei ediţii a Ligii Naţionale, sârbul a jucat pentru roş-albaştri în toate etapele, mai puţin în meciul cu UCMR. În partea a doua a campionatului a înscris 31 de goluri, faţă de 51 cât a marcat în tur.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 9 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 7 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 10 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 8 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 8 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 8 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 10 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 10 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Patru motociclete au fost implicate într-un accident pe șoseaua Transapuseana. Patru oameni sunt răniți

Ziare.com acum 12 ore
Un accident rutier între patru motociclete s-a produs, în după-amiaza de duminică, 22 septembrie 2024, pe șoseaua Transapuseana. Patru persoane au fost rănite în urma accidentului produs duminică pe Transapuseana, în judeţul Alba, traficul în zonă f

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°