Joi seara, în cadrul Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati", a avut loc lansarea volumului de poezii pentru copii, "Îndemn" (Ed. Didactica Publishing House, Bucureşti, 2010), semnat de Nicuţa Bejan.
La eveniment, care a marcat totodată şi retragerea autoarei din cariera didactică, au participat atât cadre didactice, cât şi părinţi şi copii. "Iată câte lucruri minunate se petrec în dumbravă, pentru că doamna Bejan a ajuns la sfârşitul carierei şi a făcut multe lucruri minunate. Atâtea suflete, de la pitici până la bunici, au venit să fie astăzi alături de ea", a vorbit despre volumul "Îndemn" inspectorul şcolar Ecaterina Palade. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean şi Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati". Joi seara, în cadrul Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati", a avut loc lansarea volumului de poezii pentru copii, "Îndemn" (Ed. Didactica Publishing House, Bucureşti, 2010), semnat de Nicuţa Bejan.
La eveniment, care a marcat totodată şi retragerea autoarei din cariera didactică, au participat atât cadre didactice, cât şi părinţi şi copii. "Iată câte lucruri minunate se petrec în dumbravă, pentru că doamna Bejan a ajuns la sfârşitul carierei şi a făcut multe lucruri minunate. Atâtea suflete, de la pitici până la bunici, au venit să fie astăzi alături de ea", a vorbit despre volumul "Îndemn" inspectorul şcolar Ecaterina Palade. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean şi Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati".