Acum un an şi ceva, Terorista şi-a părăsit reduta. Ţinuse aproape trei ani blogul ăla. Citea cărţi în prostie şi scria absolut delicios despre ele. Nu ştiu câţi oameni citesc atât de mult. Cu siguranţă însă, rar găseşti câte unul care să poată scrie aşa. Dacă îl găseşti şi pe acela.
Eu adoram blogul Teroristei. Îl citeam la cafea, îl citeam la omletă şi, cel mai cu foc, îl citeam seara, după o zi grea. Am descoperit cărţi care mi-au plăcut la nebunie. Am descoperit şi cărţi care nu mi-au plăcut şi eram mândră că nici ei nu îi plăcuseră. Nu am ţinut niciodată pasul cu Terorista. Nici n-am încercat. Pur şi simplu, ştiam că m-ar lăsa ochelarii cu a doua de pe loc. Dar îmi plăcea să citesc ce crede Terorista şi despre cărţile ălea pe care nu le citeam. Multă vreme după ce şi-a închis blogul, de câte ori descopeream o carte nouă, mă întrebam: „Teroristei cum i s-ar fi părut?”
De ce şi-a închis Terorista blogul? Îmi vine să spun: „Habar n-am!” dar dacă mă concentrez un pic o să îmi amintesc de un Alex Leo Şerban care o ataca în permanenţă că, de, cum se credea el buricul lumii, nu înţelegea sensul democraţiei intelectuale, îşi închipuia ca toţi ar trebui să îi împărtăşească ilustrele păreri şi, de altfel, nu înţelegea cum se poate întâmpla o treabă interesantă, cum era blogul Teroristei, fără să fie şi el implicat (pardon, ar trebui să folosesc prezentul că nu s-a lăsat de sportul cu hăituitul bloggerilor). Îmi mai amintesc şi de un Ionel Popescu (zău de i-am reţinut numele adevărat) care făcuse campania lui peşte prăjit să afle identitatea reală a Teroristei (nu o ştiu şi nici nu mă interesează). Chestia e că nici el nu o ştia.
„E deranjant să scrii despre cărţi” sau aproximativ aceasta este una dintre explicaţiile pe care le dădea Terorista în ultimul post. Şi nu am înţeles-o până astăzi. Sincer, cărţile mi se par cel mai puţin deranjant subiect. Cum
