Tânărul tâmplar crează albume, cutii de bijuterii dar şi alte obiecte de artă din materiale reciclabile, pe care le adună din diverse locuri.
Nimeni nu s-ar aştepta să vadă o agendă, care ar putea fi folosită pentru a ţine un jurnal, să fie realizată din lemnul folosit cândva la o cuşcă de iepuri. David Dan, un tânăr artist în vârstă de 25 de ani, realizează astfel de obiecte, pe care mai apoi le vinde în cadrul târgurilor, expoziţiilor sau pe site-ul său, www.ganduridelemn.blogspot.com. Dan susţine că a început să facă asta când i s-au adunat mai multe lucruri, cu care nu avea ce face.
Realizează totul din obiecte reciclabile
S-a mutat în Cluj-Napoca de cinci ani, fiind născut în Piteşti. „Totul a început prin anul 2000, când am început să confecţionez inele ,brăţări şi amulete din piele. Au urmat lucrări în os şi lemn dăruite prietenilor, care au fost apreciate şi am continuat până astăzi, când m-am dedicat obiectelor realizate din lemn”, povesteşte David.
Obiectele de artă prind viaţă în micul său atelier de acasă. Aici, tânărul realizează cutii din lemn pictate şi agende, dar şi sculptură în piatră, os şi lemn sau mic mobilier.
„Realizez în special lucruri din obiecte reciclabile. Am avut chiar şi lucrări din cofraje folosite la beton”, ne-a povestit acesta. Una dintre agendele realizate de David a fost creată din lemnul folosit la un coteţ de iepuri, despre care tânărul spune că e foarte bine conservat şi îngrijit.
Albumul cu floricică (foto) are o hârtie de scris mai deosebită, ce imita fibra lemnului, coperta este din lemn de brad, iar piesa de decor este pictată dupa un desen tibetan, culorile folosite fiind acrilice. „Hârtia se poate schimba după ce se termină cea din coperţi”, a mai spus acesta.
Daltă, fierăstrău, maşină de găurit...
David Dan foloseşte la realizarea agendelor şi cutiilor de b