Era pe la sfarsit de toamna, cand hrana din padure e pe terminate si salbaticiunile, manate de foame, coboara pe la cate o stana sau la vitele gospodarilor.

Asa a nimerit si Marti, un pui de urs, in tarcul cu vite al batranilor Pantelimon si Glicheria, din Pojorata. Nici nu era greu s-o faca, pentru ca in acele locuri, padurea coboara pana-n ograda satenilor. Ursuletul se saturase de mancat muguri, fructe, radacini, crengi si insecte. Intrat in tarc, a reusit sa puna laba pe un vitel si chiar sa-i rupa greabanul. Nenorocul lui a fost ca feciorul lui Pantelimon l-a prins intr-un lat de funie groasa. Nu l-au omorat, ca le era mila; i-au facut un tarc din trunchisori de brad, langa izvorul de sub deal, si aveau grija de el ca de un animal al lor. Ba, acum mai aveau si vizitatori, pentru ca tot satul venea sa se uite "ca la urs". Vestea despre ursul din ograda gospodarilor a ajuns si la urechile unor francezi, care vizitau satele din Bucovina. Unul din ei, Colin, era chiar "montreur d'ours", ursar, cum s-ar zice pe la noi. Foarte interesat de ursuletul carpatin (fiindca la ei nu sunt) a si facut targul cu badita Pantelimon, si formele cu autoritatile romanesti. Ursulica a fost cumparat, urcat intr-un camion si dus intr-un mic cartier din Paris. Era o destinatie de vis, dar nu pentru un urs. Aici au inceput lectiile de dresaj. L-au botezat Marti, mai frantuzeste. Dupa ce a devenit un urs instruit si chiar cu "maniere", ursarul Colin a trimis doua bilete de avion pentru mos Pantelica si baba lui, ca sa vina sa vada Parisul si pe Marti. Asa au ajuns cei doi bucovineni pe malul Senei, unde l-au reintalnit ursul. Era curat, cu blana bruna tunsa si pieptanata, cu gherutele ajustate, dar cu talpile betegite de duritatea asfaltului si cu ochii tristi, chiar inlacrimati. La reprezentatii, purta pe labuta dreapta tricolor - rosu, alb si albastru, si dadea din cap la cu