Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alertă roşie pentru 2012

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 mai 2010 ·

România a jucat modest, mai ales în prima repriză, şi ne dă emoţii în privinţa calificării la Euro. Tricolorii au avut mai multe momente proaste decât bune la Lvov şi au pierdut cu două goluri primite pe final.

Fără vedete şi fără tragere de inimă, naţionala României a strâns jucători de pe unde a putut pentru un amical cu una dintre ţările organizatoare ale „europeanului" de peste doi ani. Naţionala „roşie" a stat prost în teren, jucătorii lui Răzvan Lucescu au fost prinşi în ofsaid mai des decât permite răbdarea unui suporter, şi, colac peste pupăză, cei zece jucători de teren nu au trimis, în prima repriză, niciun şut pe spaţiul porţii!

Autogol Chivu pe final

Nu că omul din poartă, Bogdan Lobonţ, s-ar fi descurcat mai bine. „Lobby" a primit, în minutul 16, un gol din lovitură liberă, executată de la 30 de metri, de Aliev, care, e drept, a şi prins o „ghiulea" de excepţie. Totuşi, plasamentul prost şi kilogramele în plus ale celui care e rezervă la AS Roma trebuie luate în seamă.

În partea secundă, România a prins roşu şi în obraji. Cel dintâi şut pe spaţiul porţii a fost şi gol. Dar, ce gol! Tamaş a trimis o „bombă" de la 40 de metri, la firul ierbii şi pe lângă firele de păr ale lui Piatov.

Tricolorii au mărit numărul acţiunilor în careul advers, iar Daniel Niculae a înscris, pentru 2-1, un gol frumos, în urma unui sprint de gazelă. Ce au construit Chivu şi compania după pauză au şi irosit în doar câteva minute.

Konoplianka a egalat, iar, aproape imediat, căpitanul României, Chivu, a înscris un autogol după o fază confuză, dăruindu-le adversarilor o victorie de palmares. Până la final, Ucraina a rezistat, obţinând primul succes din istorie în compania noastră.

3-2

Ucraina: Piatov - Cigrinski, Kobin (Olinik 60), Oschepko (Polevoy 65), Timoşciuk - Mihalik, Gusev (Fedetski 88), Konoplianka, Aliev (Seleznov 90) - M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°