Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", prin membrii pe care îi reprezintǎ, participǎ începând cu data de 31 mai la greva generalǎ pe termen nelimitat, se arată într-un comunicat de presă citat de www.money.ro.
Astfel, se arată în comunicat, poliţiştii comunitari şi personalul vamal protesteazǎ prin grevǎ generalǎ, iar poliţiştii din cadrul Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontierǎ protesteazǎ prin purtarea pe braţ a unei banderole tricolore, în semn de solidaritate cu toţi ceilalţi bugetari care au drept la grevǎ.