Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal: România pierde în Ucraina

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 29 mai 2010 ·

Naţionala de fotbal a României a pierdut sâmbătă seară, scor 2-3, meciul amical disputat în deplasare, la Lvov, în compania Ucrainei.

Antrenorul Răzvan Lucescu are de ce să fie supărat după ce portarul Bogdan Lobonţ a primit două goluri parabile, iar reuşta decisivă a ucrainenilor a fost de fapt un autogol apărut după o gafă a proaspătului campion al Europei cu Inter Milano, Cristian Chivu.

Nici prestaţia generală a României nu a dat însă motive de satisfacţie. Cu o echipă de start dominată de jucători din Liga I, precum Vasile Maftei, Mihai Roman, Cristian Tănase, Marius Bilaşco şi Andrei Cristea, echipa naţională a fost dominată clar, în prima repriză, de o reprezentativă condusă de vedeta Şevcenko.

Primul gol al ucrainenilor a fost marcat în minutul 15 de Aliev, care a şutat senzaţional dintr-o lovitură liberă de la 40 de metri, surprinzându-l pe Bogdan Lobonţ, mai mult rezervă sezonul acesta la AS Roma.

Până la pauză, "tricolorii" au dat senzaţia că se chinuie să respingă atacurile trupei din ţara vecină.

În a doua repriză însă, odată cu intrarea în atac a lui Daniel Niculae, România a fost mai incisivă.

Golul egalizator a venit în minutul 54, când Gabriel Tamaş l-a imitat pe Aliev şi a şutat de la 40 de metri, din acţiune de această dată, balonul fiind uşor deviat de un fundaş ucrainean şi intrând în poartă.

Avea să fie 2-1 pentru România după o acţiune a lui Daniel Niculae, în minutul 63.

Şi, exact când jocul părea să se încline în favoarea elevilor lui Lucescu junior, Bogdan Lobonţ a mai greşit o dată, scăpând printre picioare şutul din unghi al lui Konoplyanka, cu 15 minute înainte de final.

Dezorientarea a revenit brusc în jocul românilor şi după numai două minute era 3-2 pentru gazde, după ce mingea centrată de Şevcenko în gura porţii a fost prelungită greşit de Chivu, iar intervenţia disperată a lui Tamaş n

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 23 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 11 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°