Decizia guvernului Boc de a adopta solutia reducerii salariilor si pensiilor a provocat reactii dure din partea celor interesati.
Pensionarii au iesit in strada, iar sindicatele au anuntat greva generala din 31 mai a.c. Reactiile populatiei sunt justificate, pentru ca reducerile ii lovesc, in primul rand, pe saracii Romaniei. Nu sunt foarte afectati de ele angajatii companiilor de stat si ai agentiilor guvernamentale, salarizati, si asa, la un nivel mult mai inalt decat cel "normal". Motivatia guvernului pentru "taxarea" salariilor si pensiilor este insa, in principiu, corecta, desi profund nedreapta. O crestere a fiscalitatii (a cotei unice de impozitare si a TVA-ului), eventual o impozitare progresiva, ar bloca mediul de afaceri, ar reduce drastic investitiile si, implicit, productia. Rationamentul guvernamental este ca, daca productia functioneaza si investitiile sunt stimulate, piata va fi invadata de bunuri ce, dupa legile concurentei, vor fi tot mai ieftine, facand ca reducerile salariale sa nu mai fie atat de crunt resimtite. Cresterea consumului ar antrena evident o noua amplificare a productiei, cu consecintele presupuse de ea: marirea ofertei de locuri de munca, sporirea salariilor, amplificarea "intrarilor" la fondul de pensii etc. Daca, in exterior, criza economica se va atenua, facand inutila cresterea fiscalitatii, atunci sacrificiul extrem de dureros cerut de guvern populatiei se va vadi pozitiv, economia fiind relansata, cu efecte benefice pentru veniturile salariale si pensii. "Modelul redresarii", propus si adoptat de guvernul Boc, pare eficient. Criza economica mondiala nu a fost, desigur, provocata de guvernantii romani, iar potentarea ei interna, premisele amplificarii sale in spatiul mioritic, nu poate fi pusa pe seama actualului executiv. Maririle (electorale) ale veniturilor salariale si ale pensiilor, pe fondul unei cresteri econo
