Întâlnirea preşedintelui rus Dmitri Medvedev cu activul partidului de guvernare Rusia Unită este redată de ziarele moscovite de astăzi, subliniindu-se că liderul de la Kremlin i-a cerut formaţiunii ajutor în modernizarea ţării, să promoveze în administraţiile regionale oameni capabili, să reacţioneze cu mai multă promptitudine la apelurile sale şi să utilizeze cu îndemânare ceea ce au în mâini - frâiele puterii. Potrivit Kommersant, la întâlnirea cu Dmitri Medvedev au v
Întâlnirea preşedintelui rus Dmitri Medvedev cu activul partidului de guvernare Rusia Unită este redată de ziarele moscovite de astăzi, subliniindu-se că liderul de la Kremlin i-a cerut formaţiunii ajutor în modernizarea ţării, să promoveze în administraţiile regionale oameni capabili, să reacţioneze cu mai multă promptitudine la apelurile sale şi să utilizeze cu îndemânare ceea ce au în mâini - frâiele puterii.
Potrivit Kommersant, la întâlnirea cu Dmitri Medvedev au venit peste 100 de membri ai partidului, în frunte cu preşedintele Dumei de Stat, Boris Grâzlov, dar liderul formaţiunii, Vladimir Putin, nu a fost prezent, întrucât el s-a aflat la Sankt Petersburg. Medvedev le-a cerut reprezentanţilor Rusiei Unite să se ocupe de resursele umane, "de cadrele" partidului, astfel încât în administraţiile regionale să fie puşi oameni capabili, cu idei sănătoase, apţi să desfăşoare această modernizare.
El le-a mai transmis că partidul este "direct responsabil de tot ce se întâmplă în ţară, şi nu e vorba doar de răspundere morală, ci de una administrativă, directă".
"Dacă nu ne va reuşi modernizarea, ţara va intra în colaps, va urma degradarea economiei", a avertizat Dmitri Medvedev.
SURSA: Mediafax