De parcă aş fi Andre Gide în „Curtea cu Juri”, mă simt uneori, când văd (citesc, ascult şi observ) nenorocirile ce se produc. E drept că nu se-ntâmplă ca-n cartea scriitorului francez (Amintiri de la Curtea cu Juri) unde făptaşii sunt prinşi, aduşi în faţa justiţiei şi condamnaţi. Nu, la noi există fapte şi făptaşi (aşa cum la evenimentele sângeroase din Decembrie 1989, poreclite Revoluţie, au existat terorişti şi teroare), dar întrunirea completelor şi, mai ales, finalizarea proceselor rămân de domeniul grotescului, incredibilului, improbabilului.
E drept, nu putem generaliza. Spargerea unei vitrine, înjurarea unei beizadele, trecerea pe roşu într-o intersecţie, furtul unor ştiuleţi din câmp, mutarea unui gard vicinal, spargerea pneurilor unei maşini de grangure sunt judecate în procedură de urgenţă, iar făptuitorii, duşi de urgenţă la zdup.
Cât priveşte lichidarea ceapeurilor, evaporarea flotei, privatizările frauduloase, retrocedările de mii de hectare de teren muntos şi împădurit, ras cu moto-fierăstraiele şi cărat peste graniţă, corupţia generalizată, escrocheriile, licitaţiile măsluite, traficul şi consumul de droguri ale progeniturilor de potentaţi, traficul de fiinţe umane, organe, arme, droguri, maşini de lux, mafia ţigănească cu încăierări răsunătoare etc. etc., dacă prin cine ştie ce excepţie ajung în instanţă, acolo se-nmormântează. Făptaşii ca şi faptele se neupesc, (un barbarism de la vestitul acronim NUP, adică neînceperea urmăririi penale!), banii se albesc, dosarele se pierd, politicul îşi vâră coada şi la puşcărie (că în faţa plutonului de execuţie nu se mai poate!) ajung toţi amărăştenii, găinarii, sărmanii…
Ce-am vrut să spun prin acest text? Nimic. Dacă aş fi spus ceva, aş fi făcut-o, vorba numelui de botez al unei evoluţii artistice a menestrelului Tudor Gheorghe, degeaba… De parcă aş fi Andre Gide în „Curtea cu Juri”, mă simt