Căpitanul tricolorilor a spus răspicat că lipsa de valoare a colegilor lui este motivul pentru care echipa României nu se califică la turneele finale. Jucătorul lui Inter a intrat în silenzio stampa. Sursa: Octavian Cocoloş
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, astă-seară, selecţionata Ucrainei, într-o partidă amicală care se va desfăşura la Lvov (ora 20.30, în direct la Pro TV).
Nici una dintre naţionale nu este calificată la Mondiale. Acesta este primul joc de verificare dintr-o serie de trei perfectate de FRF în această perioadă. În continuare, echipa lui Răzvan Lucescu va mai înfrunta Macedonia (2 iunie, ora 20.00) şi Honduras (5 iunie, ora 20.30), ambele partide urmând să se desfăşoare în Austria.
Cristi Chivu, căpitanul României, s-a supărat rău de tot înaintea meciului de azi. În conferinţa de presă de ieri, fundaşul care acum o săptămână lua Liga Campionilor a avut o izbucnire nervoasă.
„Nu avem valoare, de asta nu ne calificăm la Mondiale! Asta este, e lispă de valoare! Trebuie să muncim, să fim uniţi... Valoarea echipei o dă valoarea fiecărui jucător pusă în slujba echipei. Degeaba câştigă unii cupe europene, inclusiv eu, pentru că valoarea o dau toţi jucătorii, nu unul, separat”, a reacţionat ieri Cristi Chivu.
La finalul conferinţei, jucătorul a mai făcut un anunţ-şoc: „Voi intra în slienzio stampa timp de un an. Dacă nu vă convine, n-aveţi decât să-mi luaţi banderola de căpitan!”.
PRECEDENT
A criticat Generaţia de Aur, în 2005, după 0-2 cu Olanda
De-a lungul timpului, Cristi Chivu a demonstrat că se supără repede atunci când actuala generaţie a echipei naţionale a României este pusă în balanţă cu cea a lui Hagi şi Gică Popescu.
În 2005, după un meci pierdut de tricolori în faţa Olandei (scor 0-2, pe arena din Giuleşti), Chivu a luat foc