In icoanele ortodoxe, stalpnicii apar desenati ireal, de la brau in sus, imbracati in haine calugaresti, si neaparat suiti pe o coloana inalta, de lemn. Sfintii Desertului sunt uimitori prin felul lor de a trai (in vazul lumii, doar cu cerul drept acoperis) si prin durata vietii (multi au depasit 90 de ani)
Manastirile "aeriene"
Din toate formele de ascetism monahal, stalpnicia pare a fi cea mai grea pentru un calugar. Nu e deloc usor sa urci pe un stalp de lemn inalt de 16-18 metri, sa ramai acolo neintrerupt 30-40 de ani, in frigul noptii si in arsita zilei, sa te rogi si sa faci metanii sub privirile curioase ale unor pelerini de ocazie, ori sa depinzi de sarguinta credinciosilor, care sa-ti aduca din cand in cand apa cea de toate zilele si ceva de-ale gurii. Peste toate, ducandu-si traiul la vedere, acest calugar putea fi intrerupt oricand din meditatia si pravila sa necontenita, pentru intrebari si sfaturi, nu intotdeauna duhovnicesti, demne de a fi cerute de la un pustnic. A fi stalpnic impaca dureros de greu doua mari comandamente ale monahismului ortodox: a te rupe de lume si a sluji oamenilor.
Astazi, aceasta forma ciudata de ascetism a disparut cu totul, ea parand pentru omul comod al zilelor noastre ceva nebunesc si, oricum, cu neputinta de urmat. Cu atat mai uimitor este sa aflam ca, vreme de o mie de ani (pana dupa 1.100, cand se stinge Sfantul Lazar Stalpnicul), monahismul "spanzurat de cer" a fost extrem de prezent in pustia sinaita, fiind practicat de nenumarati calugari.
Nu am fi stiut mare lucru despre "suirea pe coloana", daca de-a lungul timpului nu s-ar fi pastrat cuvinte, citate si referiri despre marele Simion Stalpnicul sau daca n-ar fi ramas relatari despre felul in care traiau acesti vietuitori ai pustiei. Nefiind cu nimic mai prejos decat sihastrii ce se inchideau in custi, se zideau in pesteri inaccesibile
