Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suplimentele salariale pentru funcţionarii CJ Dolj, aprobate în plen

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 29 mai 2010 ·

Votul PSD şi PNL din şedinţa consiliului judeţean de vineri a făcut ca proiectul de hotărâre prin care conducerea instituţiei intenţiona să acorde suplimente salariale funcţionarilor publici din aparatul propriu şi a două direcţii din subordine să fie aprobat. Populismul, după cum au acuzat consilierii PD-L, costă bugetul judeţului 140.000 de lei pe lună.

Aşa cum era de aşteptat, proiectul propus de conducerea executivă a Consiliului Judeţean (CJ) Dolj privind acordarea de suplimente salariale funcţionarilor publici „loviţi“ de criza financiară după ce sporurile le-au fost tăiate a generat discuţii şi contre între cele două tabere, PD-L şi PSD+PNL. Proiectul de hotărâre al CJ Dolj, similar cu cel al Consiliului Local Craiova, a fost prezentat pe larg săptămâna aceasta, în paginile GdS. În plen, în momentul în care s-a ajuns la acest proiect, grupul PD-L a deschis seria protestelor prin vocea Ilenei Şerban. „Eu nu ştiu cum să putem noi astăzi să venim cu suplimente salariale când lumea vorbeşte de reduceri de cheltuieli şi de personal. Dacă tot sunt bani, putem să facem altceva cu ei“, a spus consiliera PD-L. „Consider că, în contextul actual, este o chestiune anacronică ce facem noi în CJ. Punctul nostru de vedere este că nu suntem de acord cu această mărire salarială“, a spus şi Ionel Pană, colegul de partid al şefei Gărzii de Mediu. A fost doar semnalul pentru discuţii în contradictoriu şi duelul argumentelor.

Contre peste masă

De pe partea cealaltă a mesei de consiliu, Radu Preda a replicat: „Înţelegem poziţia colegilor de la PD-L, care trebuie să susţină politica guvernului, dar noi suntem aici în Consiliul Judeţean Dolj“. Din partea liberalilor a intervenit Cristina Calangiu, care a mers tot pe cartea legalităţii acordării măririi salariilor funcţionarilor. „Suntem puţin în situaţia în care ambele tabere au dreptate. Fiind legal, cred

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 5 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 6 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 7 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 5 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 12 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 11 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 8 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°