Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacalaureatul la Iaşi, cu profesori de împrumut

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 mai 2010 ·

Vizita surpriză de ieri a ministrului Educaţiei a făcut ca mulţi dascăli ieşeni să renunţe la protestul de pe 31 mai. Cadrele didactice care vor intra în grevă şi care erau desemnate în comisiile de examinare vor fi înlocuite cu personal auxiliar.

Liceenii ieşeni din an terminal pot răsufla uşuraţi. Proba C a examenului de Bacalaureat se va desfăşura la Iaşi, chiar dacă nu în condiţiile cele mai bune. La acest lucru a contribuit şi vizita surpriză de ieri a ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu. Sindicaliştii ieşeni cred că şeful de la Bucureşti a decis să vină în Capitala Moldovei panicat că, în al doilea centru de învăţământ din ţară, BAC-ul ar putea fi compromis.

Unele şcoli au cedat

„Scopul vizitei domnului ministru a fost dezamorsarea situaţiei, având în vedere că 75% din colegii noştri erau ferm convinşi să intre în grevă. Parţial, misiunea lui Funeriu a avut succes. În cursul zilei de ieri, sub influenţa directorilor, a elevilor, a părinţilor sau a conştiinţei, mai multe şcoli au cedat şi vor susţine proba de Bacalaureat, chiar dacă nu o vor face în condiţii optime“, a explicat Violeta Amariei, vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Reprezentanţii celuilalt sindicat important, Federaţia „Spiru Haret“ (FSI), au criticat soluţiile de avarie implementate de Ministerul Educaţiei pentru a susţine cu orice preţ probele de la examenul de Bacalaureat.

Profesorii sunt intimidaţi

„Ordinul pe care domnul ministru Funeriu l-a dat ieri este ilegal, având în vedere că stipulează ca profesorii din comisiile de Bacalaureat care vor protesta să fie înlocuiţi de personal auxiliar“, a explicat Gheorghe Isvoranu, preşedintele FSI. Conform acestuia, Funeriu îşi doreşte doar să bifeze pe o listă că examenul va avea loc. „Nu face decât să rezolve situaţia prin dezorganizare. Profesorii se tem pentru că sun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 55 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 28 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°