Înmormântarea unui tânăr care a murit necăsătorit se transforma într-o nuntă postumă. Potrivit lui Ion Ghinoiu, secretar ştiinţific la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din Bucureşti, moartea unui tânăr necăsătorit era privită ca o eroare în desfăşurarea firească a vieţii şi ea trebuia reparată prin acte rituale. Sursa: Ion Drăgoescu / Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor / Lucrarea „Cărările sufletului” de Ion Ghinoiu

„Oamenii recurg la rit, răspunzând la nefiresc prin nefiresc. Era o încălcare a ordinii fireşti din ciclul vieţii: moartea înaintea manifestării plenare a căsătoriei şi a procreării”, scrie el în cartea „Sărbători şi obiceiuri”.

La înmormântare, pentru morţii nenuntiţi sau nelumiţi (adică pentru cei care au murit necăsătoriţi) se făcea un brad, însemnul căsătoriei. Etnologul arată că bradul împodobit ca de nuntă era un substitut al soţului (sau al soţiei) postume.

SUMARUL ARTICOLULUI Mireasa mortului necăsătorit: repararea destinului incompletCând sicriul era trecut peste...Când sicriul era trecut peste...

„Ideea era tot a integralităţii. Îţi păstrezi integritatea corporală, dar îţi păstrezi şi integritatea de destin. E un destin care, în cazul unui tânăr necăsătorit, a fost curmat înainte de vreme. E ceva anormal, care iese din regulă, iar lucrurile trebuie să se petreacă conform regulei chiar şi în cazurile astea ieşite din comun. Şi atunci se organizează această nuntă postumă pentru ca destinul să fie complet, încât cel care pleacă, să plece cu viaţa încheiată, cu viaţa rotundă şi să nu fie tentat să se mai întoarcă”, explică Ioana Popescu, director de cercetare la Muzeul Ţăranului Român.

Un grup de femei duce un brad pe umeri la moartea unui tânăr, Cerbăl, Hunedoara, 1929 Sursa: Tache Papahagi, „Images d’ethnographie roumaine”

"Ţăranul român are un fel de dublu în