Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii brăileni: “Suntem arma profesorilor în lupta cu Guvernul!”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 mai 2010 ·

Declanșarea grevei generale îi nemulțumește pe elevi. Ei s-au gândit să organizeze un marș de protest. Consiliul Naţional al Elevilor din România (CNE) a anunțat că, în cazul declanşării grevei generale pe 31 mai, vor fi organizate marșuri de protest în toată ţara, pe 1 iunie. Reamintim că dascălii protestează faţă de măsurile anunţate de preşedintele Băsescu şi premierul Boc.

Elevii brăileni sunt hotărâți să se alăture inițiativei naționale.

„Varianta propusă de noi este aceea a unui marș. În cazul în care nu vom obține aprobările necesare optăm pentru organizarea unui flash mob. Vom îngheța în fața Primăriei exact cum și profesorii vor să înghețe anul", spune hotărâtă Dana Licsandru, președinte al Consiliului Județean al Elevilor (CJE) și vicepreședinte al CNE.

Elevii îşi exprimă astfel dezacordul faţă de îngrădirea dreptului la educaţie.

„Nu fac grevă pentru că sunt școli în România care stau să se dărâme sau pentru că nu au criterii de evaluare a calității muncii, ci își pun poalele în cap și cer bani. Înțeleg situația lor și îmi iubesc profesorii, iar majoritatea dintre ei au avut un rol important în educația mea. Știu că au salarii mici, că trăiesc în condiții grele, dar cine trăiește mai bine în România de azi?", se întreabă Raul Dumitrașcu, elev în clasa a XII-a, la Colegiul Economic „Ion Ghica".

"Urmăriţi interesul elevilor!"

„Cel mai tare sunt afectați elevii de clasa a VIII-a și a XII-a. În plus nu vrem să ne fie amânate cursurile datorită unor nemulțumiri salariale și cu toate că îi înțelegem pe domnii profesorii, nu noi suntem responsabili pentru situația în care se află", spune Dana Licsandru, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu".

Elevii cer profesorilor să facă distincție între problemele personale și rolul pe care-l dețin în viața lor.

„Dacă ați devenit profesori în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Zonele aflate sub alertă meteo de vijelii, în timp ce este cod roșu de caniculă în București și șase județe. Prognoza meteo, actualizată

HotNews acum 10 minute
Șase județe și București se află astăzi, 22 iulie, sub cod roșu de caniculă. Tot astăzi, de la ora 12.00, intră în vigoare și o alertă meteo cod galben de instabilitate atmosferică. Este vizată aproape toată partea de est a țării, inclusiv zone care

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 56 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

OMV Petrom a achiziționat nava de foraj cu care va explora zona Mării Negre din Bulgaria

HotNews acum 58 minute
OMV Petrom și NewMed Energy Balkan, subsidiară a companiei israeliene New Med Energy, a anunțat marți contractarea navei pentru forarea a două sonde de explorare offshore în Marea Neagră, în largul Bulgariei. Contractul a fost atribuit către Noble C

Peste 80 la sută dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate de boală/ Studiu unic în România realizat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

News.ro acum 16 minute
Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când este vorba despre o boală oncologică, şi locul al doilea ca incidenţă. În fiecare an, în România sunt depistate peste 12.000 de noi cazuri de afecţiuni oncologice

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 11 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

România, locul 10 la Campionatul Mondial de Polo, în ciuda unei reveniri incredibile în fața Japoniei

Gazeta Sporturilor acum o ora
Naționala masculină de polo a României a terminat Campionatul Mondial pe locul 10, după o înfrângere la limită în fața Japoniei, 19-20 (16-16). La finalul celor 4 reprize, scorul era 16-16, iar asiaticii s-au impus în urma unei runde de penalty-uri.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°